in

Scoția. Hoț de parfumuri lăsat liber ca să poată demonstra că muncește cinstit



Un român care furase mai multe sticluțe de parfum și after-shave dintr-un magazin din Dundee, Scoția, a fost lăsat în libertate de judecător pentru a demonstra că poate munci.

Corneliu Niedl, de 32 de ani, a recunoscut că pe 19 februarie a furat nouă sticle de after-shave și șase sticle de parfum dintr-un magazin Boots.

Articolele care costau 614 lire sterline, au fost scoase din magazin într-o pungă căptușită cu folie de aluminiu pentru a păcăli alarmele de la ieșire. Pe 4 martie, românul a intrat din nou în magazin, iar personalul a alertat poliția care l-a arestat pe hoț.

Apărătorul lui Niedl a spus că acesta venise în Scoția de o lună, din Anglia, cu promisiunea unui loc de muncă, însă aceasta nu s-a materializat.

Românul a ajuns să nu aibă cu ce să își plătească chiria, motiv pentru care a recurs la acest gest extrem, a mai spus avocatul.

Acum, lui Niedl i s-ar fi oferit un loc de muncă, iar avocata a cerut amânarea sentinței până pe 3 aprilie, când românul ar trebui să se întoarcă la instanță pentru a plăti o cauțiune de 200 de lire sterline.

„Ești la prima infracțiune. Vreau să vezi asta ca un test. Dacă dai greș, nu mai pot să te ajut”, i-a spus judecătorul românului acuzat.

Un român fura telefoane mobile la un concert Royal Blood. Hoțul avea „echipament special”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ziua Internațională a Femeii în cifre

Transpiri mult? Te îngrași? Îți cade părul? Tiroida bolnavă trimite semnale clare. Iată care sunt acestea