in

Worcester: Doi câini agresivi lăsați liberi ucid pisicuța unei familii. „M-am prăbușit pe podea țipând. Aș fi vrut să o ajut”

O adolescentă de 16 ani a asistat neputincioasă la scena de groază în care doi câini agresivi din rasa Staffordhire Bull Terrier îi omoară pisicuța iubită, pe nume Cleo, scrie The Independent.

Camera de filmat a casei a filmat toată scena în care câinii agresivi, lăsați liberi, atacă pisica. Stăpânul patrupedelor încearcă să îi oprească, însă nu are nicio șansă.

Apoi, bărbatul sună la ușă pentru a le da oamenilor teribila veste.

Sharon Boalch și fiica sa, Shakira, paralizate de groază ascultă povestea înfiorătoare.

„Am fost în parc cu câinii mei și au urmărit o pisică neagră și au ucis-o. Trebuia să o duc la veterinar”, spune stăpânul câinilor, în timp ce mama și fiica izbucnesc în lacrimi.

Impresionat, bărbatul cade în genunchi la un moment dat și spune „îmi pare rău”.

Femeia, furioasă, strigă: „Câinii ăia ar trebui împușcați”.



Shakira a povestit mai târziu că văzuse pe geam că cei doi câini atacaseră un animal, dar nu și-a dat seama că era pisica ei.

„Eram în camera din față în timp ce s-a întâmplat. Nu mi-am dat seama că era Cleo până când un vecin a bătut la ușă și a întrebat dacă pisica noastră era alb cu negru. M-am prăbușit pe podea țipând. Aș fi vrut să o ajut. Aș fi fost mai degrabă mușcată de câini decât să-mi pierd pisica”, a spus fata de 16 ani.

„Nu am dormit de câteva zile și nu pot mânca. Nu merita să moară așa. Îmi vreau pisica înapoi”, a mai spus ea.

„Fiica mea a auzit toată această agitație. A fugit afară și a văzut ce s-a întâmplat și a venit la mine, în grădina din spate, țipând. M-am așezat la ușă plângând cu fiica mea în brațele mele. A fost îngrozitor. Am plâns toată noaptea. Nu pot să mi-o scot din minte”, spune femeia.

Ea a contactat veterinarii locali, dar niciunul nu a raportat că a primit-o pe Cleo: „Nici măcar nu o putem îngropa să ne luăm rămas bun. Suntem devastați și fiica mea nu se poate opri din plâns”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Luton: Copil român de 2 ani se zbate între viață și moarte după ce a căzut de la etajul unei case. Mama a vrut să se arunce după micuț

Un nou val de medici români ajunge în Marea Britanie. Sute de doctori părăsesc România pentru salarii mai bune