După o carieră de succes în România unde, timp de mulți ani, a avut unul dintre rolurile principale într-unul dintre primele seriale de comedie românești, La Bloc, actorul Dragoș Moștenescu a decis să se orienteze spre Londra. Într-un interviu acordat în exclusivitate Ziarului Românesc, artistul explică de ce a ales Londra și dacă are de gând să se stabilească definitiv aici. Dragoș Moștenescu mai vorbește și despre problemele din divertismentul românesc și despre faptul că producătorii români au renunțat la calitate pentru un gen de umor grosier, dar care se vinde imediat.
Aș vrea să știu dacă ați venit definitiv sau sunteți doar în trecere?
E foarte greu de spus asta, sunt aici de vreo trei luni și jumătate și am intenția de a mă dezvolta pe planul profesional pe care l-am avut și în țară, adică divertisment muzică și comedie. Aș dori să dezvolt relații aici în UK și în Londra. Știu că e o piață dificilă dar ofertele sunt mult mai atrăgătoare, iar important e să-ți placă și să-ți dorești să faci asta în continuare.
În funcție de ceea ce voi realiza aici voi de cine la momentul oportun dacă îmi aduc și familia aici pentru a ne stabili în Anglia sau nu. Scopul a acesta este cu siguranță, pentru că a mă întoarce înapoi nu e doar o problemă de direcție, ci și de faptul că acasă fetele sunt prea puține și nu pe gustul meu în ultimul timp.
Ce înseamnă asta?
Divertismentul din țară se bazează foarte mult pe muzică. Iar în România și-au făcut apariția în ultima perioadă curente noi, cu tente turco-balcanice care pe mine unul nu mă pasionează foarte mult. Iar în partea de comedie, lucrurile sunt foarte subțiri, iar cele de la televizor sunt și mai subțiri decât cele de pe scenă care cât de cât mai există.
Tineretul își dă silința și face piese după piese, dar după ce plătești actorii constați că nu sunt foarte rentabile. Am făcut și asta, iar tu, ca producător, rămâi cu mai nimic, din cauza că nivelul de trai este așa cum este și nu poți pune un bilet în vânzare la un preț ridicat.
Dragoș Moștenescu, în izolare la Londra, a lansat un serial online despre cum stă cu familia în casă 24 de ore din 24
Astfel, încasările sunt la limita cheltuielilor și evident că nu e rentabil. Și ca să facem o paranteză, oferta de acest gen de la televizor nu mai este foarte bogată deoarece lumea merge pe scandal, politică și alte lucruri de acest gen, iar ce avem acum este un divertisment bazat pe defectele primare ale omului.
Iar acest fapt nu e nimic nou, noi ca națiune, practicăm acest lucru de foarte mult timp. Umorul s-a calat pe prost, pe bețiv, pe idiot, șchiop, pe orb și pe chestiunea că scoatem umorul din handicap, ceea ce în oricare loc din lume nu e permis și nu e OK. De asemenea facem haz pe statutul de prost plătit al românului, ceea ce iarăși nu OK.
De vină e publicul sau sunt televiziunile? Publicul cere asta sau televiziunile oferă asta?
Chiar nu știu să vă spun cine e de vină. Părerea mea e că nu e vina publicului, publicul nu are un cuvânt de spus sau un megafon prin care să spună televiziunilor că „dacă nu ne dați asta, noi nu ne mai uităm”. Nu.
Foarte mulți se plâng pe stradă, ei spun foarte multe lucruri, de exemplu, despre show-urile astea unde vin tot felul de agramați care își bat nevestele. Eu, personal, am impresia că mă uit la show-uri din Papua Noua Guinee.
Și ca să revenim, eu cred că cei care difuzează chestiunile astea ar trebui să pună mai mult interes în a pune lucruri mai spălate, mai decente, care cu puțină răbdare și timp vor începe să prindă la public. Când noi făceam serialul „La bloc” aveam un public larg și nu făceam nimic din treburile astea.
De ce nu ați continuat serialul? De ce nu s-a continuat pe această linie?
Nu știu, probabil că actuala linie este mult mai facilă și atractivă pe moment. Un serial are nevoie de punere în formulă, să te îndrăgostești de personaje, să le urmărești evoluția. Ori un scandal imediat are impact, a venit nu știu cine care si-a bătut nevasta sau a rămas gravidă cu unu și acum e cu altul, imediat a făcut rating.
La noi merge foarte bine bârfa. Eu nu spun că în alte țări nu există show-uri bazate pe bârfă, dar le numeri pe degete, restul sunt spectacole curate și decente. Nu spun că sunt show-uri de mare profunzime, nici la noi, la ora 20.00, nu se difuzează emisiuni în care se vorbește despre Kant sau să fie invitat Patapievici, dar măcar să se difuzeze ceva care să fie spălățele și cu un umor curant care să aibă oameni interesanți. Au fost încercări, dar nu fost lăsate să ajungă la maturitate. Pentru că dacă nu performează din prima, marii producători nu au răbdare cu așa ceva.
Există profesioniști care să le producă în România? Mă refer la scenariști etc… sau au plecat toți?
Nu știu dacă mai există acum, eu unul am tot încercat să le propun, inclusiv recent m-am dus cu un serial de televiziune de 45 de minute la care am făcut un episod pilot făcut cu tot ce îi trebuia, numai bun de dat pe post.
Le-a plăcut, am discutat și anumite detalii inclusiv bugetul, după care lucrurile s-au împotmolit pentru că factorii de decizie nu-și mai asumă. Probabil că dacă era de scandal, îl puneau imediat că ziceau „băi, nu are cum să meargă rău!”, dar așa, când există o ipoteză, prinde nu prinde, nu se bagă nimeni în treaba asta.
Adică speră la ceva imediat, au venit cu scandalul și gata, au dat lovitura?
Ratingul acum așa se face.
Dragoș Moștenescu: „Vin tot felul de agramați care își bat nevestele”
Ce ați găsit aici, în Londra?
Momentan am găsit o piață de comedie foarte bine definită, sunt undeva la 150-200 de cluburi de comedie numai în Londra, unde am intrat și am făcut câte 5-7 minute , iar acum am ajuns la 10-15 minute, deoarece minutele ți se dau pe parcurs. Sunt o figură cunoscută în țară, dar aici, cu tot backgroundul meu, nu mă știe lumea.
Dar am trecut de această etapă și pot spune că, în trei luni de zile, am luat trei premii la trei concursuri de începători, ca să zic așa.
La stand up?
Da, ceea ce fac eu e o chestie combinată care nici pe aici nu prea este întâlnită, este un music-show unde mă duc în săli care au pian, dacă nu, vin eu cu un pian, am un pian digital pe care îl aduc cu mașina și-l pun pe scenă, acolo, ca să pot să performez și să arăt celor care sunt în conducerea acestor cluburi de comedie că ceea ce fac eu este mult mai mult decât de stand-up, este mai mult spre variety , one man show.
Ceea ce fac eu sunt două trei numere de stand-up, după care cânt ceva la pian, pentru a concluziona tema vorbită înainte. Deci aș putea să zic că este un camering music show sau un sit down comedy show.
Cum mi vi se pare publicul englez?
Trebuie să recunosc că e un pic greu, trebuie să vorbești și în același timp să „intuiești” particularitățile limbii pentru a putea transmite mesajul corect publicului din fața ta.
Eu stăpâneam bine engleza încă din România, dar permanent este loc învățat, mai ales slangul și partea de limbaj de stradă plus abrevierile, plus referințele culturale și politice ale lor pe care eu nu le știu foarte bine. Acesta este și motivul pentru care eu vorbesc despre lucruri general valabile, pentru că dacă faci show social-politic poți ofensa pe unul și să te placă altul.
Care sunt subiectele pe care le abordați?
Temele mele sunt de exemplu: despre familie, cum mă duc vara cu familia în excursie și ce înseamnă excursia, ce înseamnă cumpărăturile la mall unde sar banii din buzunar, pentru că asta e valabil și în România și în Londra și peste tot. Vorbesc despre avantajele și dezavantajele telefonului mobil pe care toată lumea le cunoaște și, pe măsură ce vorbesc, lumea îmi dă dreptate. Desigur, totul în termeni comici, deoarece nu este o prelegere.
Mai vorbesc despre multinaționale și despre oamenii care lucrează în multinaționale, lucruri care sunt universal valabile. Am chiar și un cântec foarte interesant, despre cum pătrunde dragostea în multinaționale care sunt firme de ținte, cifre, realizări, care sunt foarte stricte și foarte reci și atunci explic într-o manieră comică despre cum e posibilă dragostea în acest mediu.
Despre ce ați vorbit cu românii la show-ul făcut în Londra, ce le-ați spus?
A fost în românește, a fost o temă dedicată Crăciunului, o parodie după colinde. De asemenea am avut un cântec după celebra piesă „Let it be” pe care eu îl cânt în diferite variante interpretative, rock, rap etc. cântat în mai multe limbi și evident în română. Dar nu îl pot cânta aici publicului englez din cauza a ceea ce spuneam mai devreme, lipsa referințelor sociale. Nu mă pot apuca să cânt „Let it be” într-o variantă țigănească, pentru că pentru ei nu are o relevanță treaba asta.
Ați spus că nu știți dacă stabiliți aici încă, dar după trei luni care ar fi perspectivele?
Londra, ca orice loc de pe lumea asta, are avantaje și dezavantaje, arhitectural nu sunt înnebunit după Londra și nu am fost niciodată. În schimb, acest must de cultură, începând din cele aproape 15 teatre de musical, continuând cu sutele de cluburi de comedie despre care am vorbit și amintesc și de cluburile de muzică unde se abordează toate stilurile cunoscute, vreau să vă spun că mă fascinează.
Aș încheia cu faptul că Londra este o țară într-o țară, iar numărul persoanelor care locuiesc aici sprijină ceea ce spun eu, unde multiculturalitatea este nemaipomenită.
Mircea Maer
