in

Boris Johnson are gânduri mari: Vom fi deschiși față de imigranții africani

Premierul britanic Boris Johnson le-a promis liderilor africani veniți la Londra, la o conferință pe teme economice, că Regatul Unit va fi mai deschis față de imigranții africani după Brexit, când se va încheia tratamentul preferențial față de imigranții europeni, scrie Agerpres.

Vorbind în fața a numeroși şefi de stat africani, printre care președintele egiptean Abdul Fattah al-Sissi şi cel kenyan Uhuru Kenyatta, șeful executivului de la Londra şi-a exprimat voința de a face din Regatul Unit un investitor major în Africa.

Johnson a subliniat că ieșirea Regatului Unit din UE la sfârșitul acestei luni va marca şi sfârşitul tratamentului preferențial pentru imigranții europeni veniți să muncească în această țară.

„Sistemul nostru (de imigrație) devine mai just şi echitabil față de prietenii şi partenerii noștri din lumea întreagă şi va trata oamenii la fel, indiferent de unde vin”, a indicat premierul britanic. ”Punând oamenii înaintea pașaportului lor, vom fi în măsură să atragem cele mai bune talente”, a adăugat el.

Organizat cu două săptămâni înaintea ieşirii Regatului Unit din UE, de la acest summit cu invitați lideri africani se aşteaptă anunţarea încheierii unor acorduri comerciale între companii britanice şi africane estimate la circa 6,5 miliarde de lire sterline (circa 7,6 miliarde de euro).

Pe de altă parte, în contextul organizării de către Regatul Unit a summitului asupra schimbărilor climatice COP26, la sfârșitul anului la Glasgow, Boris Johnson a anunţat o schimbare a strategiei de investiţii pentru a contribui la combaterea schimbărilor climatice.

”Nu are sens ca Regatul Unit să diminueze cantitatea de cărbune pe care o consumăm” dacă astfel sunt încurajate state africane să folosească mai mult cărbune, a estimat el. ”Toţi respirăm acelaşi aer, trăim sub acelaşi cer. Când emisiile de carbon cresc şi planeta se încălzeşte, noi toţi suferim”, a argumentat Johnson.

”Niciun cent al contribuabililor britanici nu va mai fi investit direct în extracţia de cărbune sau în arderea acestuia pentru a produce electricitate. Ne vom concentra în schimb pe susţinerea tranziţiei către alternative cu puţin sau zero carbon”, promite premierul britanic.

Scene de groază la Calais. O familie de români, atacată de imigranții din orașul fantomă „The Jungle”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Gata cu libera circulație! Ministrul Patel nu mai dorește necalificați în Regatul Unit

Alertă meteo, vine iarna în Marea Britanie, țara va fi acoperită de zăpezi