Marea Britanie îi va extrăda, după Brexit, pe cetățenii UE care nu solicită la timp noul statut pentru a rămâne în țară, a declarat un oficial al Ministerului de Interne britanic, Brandon Lewis, potrivit BBC.
Acesta a mai spus că nici cei care nu îndeplinesc toate criteriile pentru a primi un permis de ședere nu ar trebui să mai rămână în Regatul Unit.
De cealaltă parte, grupul „The3Million”, care îi reprezintă pe cetățenii UE din Marea Britanie, a declarat că acesta „nu este o modalitate de a trata oamenii”.
Ministerul de Interne a anunțat că 1,8 milioane de persoane au aplicat pentru noul statut de după Brexit, iar celelalte o pot face până în decembrie 2020.
Lewis a mai spus că cei care vor prezenta „motive rezonabile” vor putea primi o prelungire pentru a solicita dreptul de a trăi și a lucra în Marea Britanie.
În prezent, rezidenții UE și familiile lor care locuiesc în Marea Britanie la 31 octombrie au termen până la sfârșitul anului viitor să aplice pentru schema propusă de Ministerul de Interne în cazului unui Brexit fără acord și până la sfârșitul lunii iunie 2021, dacă va exista un acord.
Lewis a declarat pentru publicația germană Die Welt: „Dacă cetățenii UE nu s-au înregistrat până la acel moment și nu au un motiv adecvat pentru aceasta, atunci se vor aplica regulile de imigrare valabile”.
Când a fost întrebat dacă aceasta i-ar include și pe cei care îndeplinesc cerințele legale de rezidență, dar nu au aplicat în următoarele 14 luni, el a răspuns: „Teoretic da. Vom aplica regulile”.
Maike Bohn, purtătorul de cuvânt al organizației „The3Million”, a declarat că presează guvernul „de ani buni” pentru a recunoaște ce se va întâmpla cu cei care nu au dobândit statutul până în 2021.
„Astăzi, după multă timp de așteptare, se confirmă că sute și mii de oameni sunt amenințați cu scoaterea din case. Nu este o modalitate de a trata oamenii, cu atât mai puțin ce s-a promis” a spus aceasta.
Cei care solicită „statutul stabilit” trebuie să-și dovedească identitatea, să arate că locuiesc în Marea Britanie și să declare orice condamnări penale.
Odată cu acordarea statutului stabilit, ei pot utiliza NHS, pot studia și accesa fonduri și beneficii publice, și pot călători în și din țară.
Purtătorul de cuvânt al Partidului Liberal Democrat, Christine Jardine, a declarat că este „absolut îngrozită” de amenințarea cu deportarea făcută de Brandon Lewis și a prezis că „mii” de oameni vor fi lăsați fără documente în termeni „arbitrari”.
„Brandon Lewis a confirmat în cele din urmă ceea ce știam de-a lungul timpului: Boris Johnson nu are nicio intenție de a-și păstra promisiunea de a garanta automat drepturile cetățenilor UE care trăiesc în Marea Britanie”, a spus Jardine.