in

Nu ai slujbă și nu cunoști engleza, nu primești ajutor pentru locuință

David Cameron intenționează să limiteze, din aprilie, accesul cetățenilor europeni la alte forme de beneficii acordate de statul britanic. Astfel, de la 1 aprilie, aceștia nu vor mai putea să obțină ajutor financiar pentru locuință dacă nu au loc de muncă și nu vor primi ajutor de șomaj pentru mai mult de șase luni.

De asemenea, în cazul în care primesc deja ajutor pentru locuință, acesta le va fi întrerupt automat dacă nu au de muncă mai mult de șase luni.



Măsura a fost anunțată de ministrul Muncii și Pensiilor, Iain Duncan Smith și confirmată de ministrul de Interne, Theresa May, scrie The Guardian. Aceste limitări nu se aplică pentru cetățenii britanici și pentru cei din Republica Irlanda, potrivit Daily Mail, ceea ce poate fi considerată o nouă dovadă de discriminare a celorlalți cetățeni europeni care locuiesc sau muncesc în Marea Britanie.

Mai mult, miniștrii au anunțat că aceste reguli vor fi aplicate doar celor din Spațiul Economic European, fără să precizeze dacă ele îi vor afecta și pe imigranții din afara Uniunii Europene, cum ar fi zecile de mii de cetățeni indieni care primesc anual drept de muncă în Marea Britanie.

Laburiștii: Muncitorii din Marea Britanie nu sunt protejați față de imigrația din România

Duncan Smith este însă de părere că măsurile sunt corecte și îi asigură pe contribuabilii britanici că nu subvenționează oameni care fac tursim pentru beneficii sociale și merg în alte țări numai pentru a obține ajutoare mai consistente. „Continuăm  procesul pe care l-am început de la 1 ianuarie, acela care se referă la faptul că oricine vine din Spațiul Economic European nu poate beneficia de ajutor de șomaj decât după ce lucrează trei luni aici, iar apoi dacă nu are de muncă timp de șase luni va fi rugat să plece”, a spus ministrul Muncii.

Ambasadorul Ion Jinga: Românii din Marea Britanie nu abuzează de sistemul de beneficii

O altă propunere a premierului Cameron este ca cetățenii europeni care nu cunosc limba engleză să nu mai primească beneficii. Guvernul dorește, astfel, să interzică imprimarea documentelor în mai multe limbi și să renunțe la interpreții plătiți de stat la birourile pentru ajutoare sociale.

Astfel, Cameron speră ca imigranților care nu doresc să se integreze în societatea britanică prin învățarea limbii, să le fie mai greu să acceseze beneficii. Acum, el încearcă să îi convingă de utlitatea unui astfel de demers pe partenerii de guvernare liberal-democrați.

Secretarul de stat pentru Comunități, Eric Pickles, a declarat: „Dacă încasezi beneficii sau dacă muncești, nu poți fi un membru cu drepturi depline al societății britanice dacă nu vorbești engleză.”

Test pentru imigranții care solicită ajutoare. Vrei locuință socială, înveți engleza!

 

Cu privire la acest aspect, laburistul Keith Vaz, președintele Comisiei pentru Afaceri Interne din parlamentul britanic, a declarat că este o idee bună în principiu, însă poate fi costisitoare, pentru că cei cărora le va fi refuzat accesul la ajutoare pe motiv de limbă vor da în judecată guvernul.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Recensământul Istat taie din români: în Italia am fi doar 800.000

Românca Mariana Popa, ucisă la Londra acum două luni, era prostituată. Colegele sale dau vina pe poliție