in

Premierul Boris Johnson cere Parlamentului convocarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a anunțat joi că va propune Parlamentului organizarea de alegeri parlamentare anticipate în decembrie, în efortul de a depăși criza Brexit.

Johnson a afirmat că proiectul de Acord pentru Brexit va fi dezbătut în Camera Comunelor doar dacă parlamentarii vor aproba organizarea unui scrutin anticipat pe 12 decembrie.

„Modalitatea prin care Brexitul poate fi realizat este, cred, să fii rezonabil cu Parlamentul”, a afirmat Johnson într-o declarație televizată, potrivit BBC.

„Dacă (parlamentarii) vor cu adevărat mai mult timp pentru a studia acest excelent Acord, îl pot avea, dar trebuie să fie de acord cu organizarea de alegeri generale pe 12 decembrie. Asta-i calea de urmat”, a completat el.

Alegerile anticipate pot fi convocate doar de Camera Comunelor, printr-o decizie luată cu două-treimi din voturi, transmite Mediafax. Partidul Laburist (opoziție) condiționează susținerea pentru convocarea unui scrutin parlamentar anticipat de amânarea Brexit. Opoziția ar putea solicita și un nou referendum pe tema apartenenței Marii Britanii la UE.

Parlamentul britanic a aprobat transpunerea în legislație a acordului privind Brexitul convenit de premierul Boris Johnson cu UE, dar nu și dezbaterea în procedură de urgență a legii pe această temă.

Parlamentul a respins marți seară, cu 322 de voturi la 308, solicitarea premierului Boris Johnson de a aproba legea aferentă acordului privind Brexitul în trei zile. la câteva minute după ce și-au exprimat sprijinul față de legea referitoare la Acordul de retragere din UE, relatează BBC.

Johnson a precizat că încă este decis să respecte termenul de 31 octombrie pentru ieșirea din UE.

Farage îndeamnă parlamentul britanic să respingă noul acord și să se organizeze alegeri anticipate

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un român povestește cum a ajuns ilegal în Marea Britanie: „Am stat 3 zile în container. Urinam într-un bidon de plastic”

A fost făcută publică naționalitatea celor 39 de morți din Essex. Toți erau de aceeași origine și se pare că au murit înghețați