in

BREAKING NEWS! Rezidenții britanici complet vaccinați nu mai stau în carantină dacă vin din țări de pe lista galbenă

Rezidenții britanici complet vaccinați care sosesc în Anglia din destinații de pe lista galbenă de călătorie nu vor mai trebui să stea în carantină începând cu 19 iulie.

Cu toate acestea, vor trebui să plătească pentru teste PCR înainte și după întoarcere, a spus ministrul Transporturilor, Grant Shapps, potrivit BBC.

Shapps le-a spus parlamentarilor că cei sub 18 ani care se întorc din țările galbene vor fi, de asemenea, scutiți de carantină.

În prezent, cei care se întorc din aceste zone sau din cele de pe lista roșie trebuie să se izoleze timp de 10 zile, indiferent de dacă sunt sau nu vaccinați.

„Pentru a fi clar, o vaccinare completă înseamnă că au trecut 14 zile de la ultima doză de vaccin”, a spus Shapps.

El a adăugat: „În esență, acest lucru înseamnă că, pentru călătorii complet vaccinați, cerințele pentru țările din lista verde și cea galbenă vor fi aceleași.”

Cum pot demonstra că am ambele vaccinuri făcute?

Rezidenții din Anglia pot demonstra că au fost vaccinați solicitând un NHS Covid Pass, prin intermediul site-ului NHS sau al aplicației NHS.

Acest lucru este diferit de aplicația NHS Covid-19, care este utilizată pentru urmărirea contactelor.

Marea Britanie, vești GROZAVE! Se știe ziua din care cei vaccinați nu vor mai sta în carantină la întoarcerea din țările de pe lista galbenă. UK și UE, aproape de semnarea unui acord

Trebuie să fiți înregistrat la o un medic de familie (GP) pentru a utiliza aplicația NHS.

Odată conectat, puteți solicita un NHS Covid Pass. Sistemul generează un cod QR, care durează 28 de zile. Puteți descărca o copie PDF sau vi se trimite documentul prin e-mail.

Persoanele care au avut ambele vaccinuri pot solicita, de asemenea, o scrisoare NHS Covid Pass, sunând la 119. Acest lucru nu va afișa rezultatele testelor, doar statusul vaccinării și nu există o dată de expirare în acest caz.


BREAKING NEWS! Rezidenții britanici complet vaccinați nu mai stau în carantină dacă vin din țări de pe lista galbenă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 7 In medie: 4.1]

Anglia: Femeie înjunghiată de mai multe ori moare în drum spre spital. Poliția cere informații

UEFA se implică în scandalul de la meciul ANGLIA-DANEMARCA. Se cere suspendarea pe viață