in

Cameron cedează în fața extremiștilor: referendum pentru apartenența la UE

Partidul Conservator britanic a prezentat, pe 14 mai, un proiect de lege privind organizarea controversatului referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE. Premierul David Cameron cedează, astfel, în fața extremiștilor de la UKIP și a aripii dure din propriul său partid.



Întrebarea care ar urma să apară pe buletinele de vot este, conform proiectului: “Credeţi că Marea Britanie trebuie să rămână membră a Uniunii Europene?” Proiectul prevede ca referendumul să fie organizat înainte de 31 decembrie 2017.

Politica anti-imigrație aduce UKIP un scor istoric la alegerile locale

Nu a fost fixată însă o dată pentru prezentarea proiectului în Parlament, dar documentul pare a fi sortit eşecului, în contextul opoziţiei exercitate de laburişti şi de liberal-democraţi.

Liberal-democraţii au o poziţie clar eurofilă şi sunt membri ai coaliţiei aflate la guvernare, iar laburiștii au lăsat să se înțeleagă că nu ar vota un astfel de proiect.

Nigel Farage: Trebuie să ieşim din UE din cauza românilor şi bulgarilor

Cameron speră că documentul va putea fi dezbătut în Parlament, încercând astfel să dezamorseze riscul unei rebeliuni a conservatorilor eurosceptici, apropiați ca discurs de extremiștii UKIP.

Oamenii de afaceri contestă referendumul lui Cameron

Deputaţii conservatori au prezentat o moţiune în Camera Comunelor, în care regretă lipsa din programul guvernamental a proiectului privind organizarea referendumului pe tema apartenenţei ţării la UE. Moţiunea, cu valoare simbolică, va fi dezbătută şi votată miercuri. Cameron a promis un astfel de referendum în încercarea de atenuare a vocilor eurosceptice din cadrul partidului pe care îl conduce.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Căpșunari ucraineni în locul celor din România

Coabitarea funcţionează. Băsescu a numit în funcţie procurorii propuşi de Ponta