Va reveni România la stagiul militar obligatoriu? „O astfel de măsură ar fi prea costisitoare și nu ar fi practică, în condițiile în care în prezent se merge pe armate profesioniste”, a răspuns ministrul Apărării, Vasile Dîncu.
„În niciun caz nu se va reveni la stagiul militar obligatoriu. Nu este nici practic. Astăzi se merge pe armate profesioniste. Mi se pare că o parte – şi nu este propagandă, avem chiar informaţii oficiale – cea mai importantă parte a trupelor ruse care s-au împiedicat în Ucraina sunt formate din tineri fără pregătire militară. Sunt noi, au venit acum şi nu reprezintă un avantaj pentru armata rusă în acest moment”, a explicat Dîncu pentru Digi 24.
„Stagiul militar obligatoriu ar însemna un cost imens”
„Stagiul militar obligatoriu ar însemna să fie și un cost imens pentru noi, să ai sute de mii… Într-o generație de 200.000 de oameni într-un an, nici economic nu poți să susții un asemenea efort”, a spus ministrul.
România a renunțat la serviciul militar obligatoriu printr-o decizie a Parlamentului, în octombrie 2006. După 138 de ani de continuitate, decizia a devenit efectivă la 1 ianuarie 2007. În prezent, armata României numără aproximativ 70.000 de militari și 80.000 de rezerviști.
Mobilizarea în caz de război
Ministrul a adăugat că nici în caz de mobilizare nu pot fi chemate toate persoanele între anumite vârste, dacă nu au făcut pregătire militară.
Dîncu: În România doar cei care AU FĂCUT STAGIUL MILITAR vor fi mobilizați în caz de război
Dîncu a mai spus că legile din domeniul apărării trebuie modificate, pentru că unele datează dinainte de aderarea României la NATO.
„CSAT a stabilit că vom face un pachet de legi pe care le vom aduce în procedură de urgență, dar nu prin ordonanță. Vor ajunge în dezbaterea coaliției, le vom trimite la Parlament și acolo se va discuta. Așa este normal, este un pachet foarte important pentru România”, a spus el.
Pachetul conține trei legi. Legea privind managementul situației de criză, legea privind cibersecurity și modificări la legea apărării. Care include și mobilizarea populației și a economiei, a explicat Dîncu.
El a spus că nu se pune problema mobilizării tuturor persoanelor cu vârste între 18 și 60 de ani, în cazul ipotetic al unui conflict.
„Nu poți mobiliza decât oamenii mobilizabili – cei care au făcut pregătire militară. Numai ei pot fi mobilizați. Dacă ar fi un conflict, atunci se pune la punct industria, administrația, și cei care nu au făcut armata pot ocupa un loc în economie, dar nu poți să îi mobilizezi în armată”, a explicat el.