in

Dîncu: În România doar cei care AU FĂCUT STAGIUL MILITAR vor fi mobilizați în caz de război

Dîncu: În România doar cei care AU FĂCUT STAGIUL MILITAR vor fi mobilizați în caz de război

Decizia CSAT: În România mobilizarea în caz de război se face doar pentru cei care AU FĂCUT STAGIUL MILITAR.

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a declarat că, în CSAT, s-a stabilit crearea a trei legi care să pregătească România pentru eventuale situații de criză și a subliniat că mobilizarea, în cazul unor conflicte, nu se poate face oricum, ci doar dacă cei vizați au făcut stagiul militar, anunță adevarul.ro.

Vasile Dîncu a declarat la Digi24, luni seară, că se pregătește un pachet de trei legi în procedură de urgență, extrem de importante pentru România.   

”CSAT a stabilit că facem un pachet de legi pe care le vom aduce în procedură de urgență, dar nu în ordonanță. Este o procedură rapidă în care vom face transparență, vor ajunge apoi în dezbaterea coaliției politice. După aceea, prin HG vom trimite la Parlament. Este un pachet important pentru România”, a spus el

”Pachetul conține trei legi importante: Managementul situațiilor de criză, care e o lege mai veche, a doua componentă este legea privind apărarea cibernetică și în această triadă mai erau modificări la Legea 446 din 2006, este o lege a apărării naționale care conține mobilizarea populației, mobilizarea economiei, reprezentări și reglementări legate de Agenția rezervelor statului şi situații speciale”, a mai declarat Dîncu.    

„În Armată nu poate intra cineva neinstruit, chiar dacă e tânăr”

Ministrul Apărării a afirmat că, în spațiul public, au fost scoase în evidență câteva elemente care să îi sperie pe cetățeni, printre acestea fiind mobilizarea pentru armată.

România modifică legea: Românii din UK au 15 zile la dispoziție pentru a merge în țară în caz de război

„Vă dau câteva exemple, mobilizarea pentru cetățeni, că vor fi duși în Armată. Oamenii au început să se sperie, pentru că nu au făcut stagiul militar foarte mulți, nu sunt pregătiți. Nicio lege nu poate să spună asta, în Constituție și în legile vechi ale Apărării spune că se constituie rezerva activă a României, dar asta înseamnă că oamenii lucrează la locul lor de muncă de exemplu, poate în momentul acela e o componentă care spune că în momentul acela cadrele militare nu își pot lua concediu sau să își dea demisia sau alte lucruri care țin de această zonă. Nimeni nu poate să aducă  în Armată pe cineva neinstruit, chiar dacă e tânăr. El nu a făcut armata. E o exagerare”, a declarat Dîncu. 

Ministrul Apărării Naționale a subliniat că doar cei care au făcut deja stagiul militar pot fi mobilizați, în cazul unei situații de conflict, iar cei care nu au făcut Armata pot fi și ei mobilizați în domenii precum economie sau administrație.   

„Nu poți să mobilizezi decât oamenii care sunt mobilizabili, adică cei care au făcut stagiul militar, care au făcut pregătire militară într-un fel sau altul. Numai aceștia pot fi mobilizați, în cazul în care ar fi o situație. Sigur, că, dacă ar fi o situație de conflict, se pune administrația pe picior de război și oamenii care nu au făcut încă armata și sunt încă valizi pot să ocupe un loc în economie, în administrație sau în alt loc, dar nu poți să-i mobilizezi la armată, nici pe tinerii de 20 și ceva de ani”, a declarat Dîncu.


///Decizia CSAT: În România mobilizarea în caz de război se face doar pentru cei care AU FĂCUT STAGIUL MILITAR///

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 3]

Surse: Trei britanici plecați la luptă în Ucraina ar fi fost uciși în atacul de la baza Yavoriv

Surse: Trei britanici plecați la luptă în Ucraina ar fi fost uciși în atacul de la baza Yavoriv

Regatul Unit interzice exportul bunurilor de lux în Rusia și majorează taxele de import

Regatul Unit interzice exportul bunurilor de lux în Rusia și majorează taxele de import