in

Cea mai mare GREVĂ din ultimii 10 ani de la metroul londonez! Toate liniile vor fi oprite!

Serviciul public de transport din Londra, TfL, a confirmat, marți, 7 iulie, greva generală ce va afecta toată rețeaua de metrou din capitala britanică. Vor fi închise toate cele 11 linii de metrou și 270 de stații începând de miercuri, 8 iulie, de la ora 18.00, până joi, 9 iulie, noaptea.



Este cea mai mare grevă de la metroul londonez din ultimii 10 ani, scrie Evening Standard, iar administrația a încercat până marți seară să o împiedice.

Aproape 20.000 de membri ai celor patru sindicate de la metrou vor fi în grevă din cauza noilor servicii de noapte, care vor începe de la 12 septembrie.

Disputa a plecat de la nemulțumirile sindicatelor privind remunerarea orelor suplimentare, precum și aranjarea noilor schimburi.

Unul dintre liderii sindicali a declarat pentru Evening Standard că responsabilitatea grevei cade pe umerii administrației de la metrou.

În stațiile de metrou vor fi pichete de grevă ale muncitorilor care vor informa publicul cu privire la acțiunea de protest ce va afecta toată metropola britanică.

Se așteaptă ca trenurile să fie extrem de aglomerate miercuri, între orele 15.00 și 18.00, așa că oamenii sunt sfătuiți să încerce să ajungă acasă înainte de începe oficial greva, la ora 18.30.

Miercuri și joi vor circula în regim normal liniile DLR și Overground, precum și autobuzele. TfL va pune la dispoziție linii suplimentare de transport pe șosea, precum și fluviale, însă a avertizat că drumurile și mijloacele de transport public vor fi extrem de aglomerate.

În tot acest timp vor continua discuțiile dintre administrație și sindicate, fiind posibile și alte acțiuni de protest.

Autobuzele vor fi extrem de aglomerate


Un reprezentant al guvernului a declarat că londonezii trebuie să știe că metroul de noapte le va face viața mai ușoară, va crea locuri de muncă și va stimula economia. El a spus că celor din turele de noapte li s-a oferit un pachet competitiv, două procente în plus la salariu, 500 de lire sterline bonus pentru personalul din stații, precum și 2.000 de lire sterline bonus pentru personalul feroviar.


Grevă la metroul din Londra. NU CIRCULĂ NICIUN TREN TIMP DE 24 DE ORE!!!

Încă o grevă de 24 de ore pe autobuzele londoneze

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„Sclavi” într-un parc de rulote din Țara Galilor

Victor Ponta s-a întors la Palatul Victoria