in

Cărți de Identitate românești de vânzare. O bandă de falsificatori a fost anihilată

O bandă care vindea cărți de identitate false a fost anihilată de polițiști, potrivit Sunday Mirror. Actele erau vândute imigranților ilegali care se ascund în Marea Britanie, se mai arată în cotidianul citat. Reporterii Sunday Miorror spun că au reușit să cumpere o Carte de Identitate și un permis de conducere românești, oferind suma de 1.000 de lire sterline, după mai multe întâlniri cu cotrabandiștii.

Jurnaliștii s-au întâlnit cu un cuplu de români, Andreea și Edi, pe 13 martie. Cuplul locuiește în Ellesmere Port, Cheshire. În timpul întâlnirii, se arată în articol, cei doi au explicat modul în care Cărțile de Identitate sunt comandate în Spania.



Potrivit Sundy Mirror, femeia a spus că poate face rost de ID-uri și permise de conducere românești, dar că poate procura și documente care să ateste alte naționalități.

Cei doi ar mai fi spus că ID-urile sunt ale unor persoane reale, din România, dar fotografia este schimbată. Ca să confirme acest lucru, le-a prezentat jurnaliștilor o astfel de Carte de Identitate, care avea toate însemnele vizibile la lumină ultravioletă.

Andreea ar mai fi spus: „Imaginile trebuie să ajungă în Spania. Tipul care le face este în Spania.”

Soțul ei, Edi, a adăugat : “Este o afacere mare, de șase ani, în Spania, cu aceste ID-uri. Dar este greu în Spania acum, asa că am ajuns în Marea Britanie.”

Pe 16 martie, se mai arată în articol, cei doi români i-au dus pe reporteri într-o casă din Manchester, unde l-au întâlnit pe Vasile, ce le-a fost prezentat ca fiind coordonatorul rețelei. Vasile le-a explicat din nou că numele de pe carduri sunt ale unor persoane reale, din România: „Știu pe cineva care a folosit o astfel de Carte de Identitate într-o bancă, pentru a încasa un cec. Banca a verificat cardul cu o lampă UV și totul a fost OK.”

Jurnaliștii au mers cu înregistrările pe care le aveau la Poliția din Manchester și la Frontieră. Pe baza acestor dovezi, polițiștii au declanșat o operațiune numită Coyote. 40 de ofițeri de poliție și imigrație au monitorizat apoi ridicarea actelor false de către jurnaliști.

Aceștia au plătit 1.000 de lire sterline cuplului de români, de la care au primit o Carde de Identitate și un permis de conducere românești.

Edi le-a explicat: „Adresa, numele, toate sunt din România. Pot sa fac și 10 documente, nu e nicio problemă. Puteți să mergeți cu ele la bancă, la Jobcentre.”

Polțiștii i-au arestat imediat pe cei doi, iar alt echipaj a descins la casa lui Vasile, din Manchester. Suspecții au fost reținuți, iar din casele lor au fost luați mai mulți saci cu dovezi, inclusiv Cărți de Identitate false.

Alte echipe de poliție din Italia, România și Spania invetighează activitatea bandei de infractori europeni.

Ministrul Imigrației, James Brokenshire a declarat cu privire la capturarea falsificatorilor: Arestările arată că vom lua măsuri rapide și dure, atunci când suspectăm infracțiuni cu privire la imigrație.”

Foto: Sunday Mirror

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

(VIDEO) Sclavagism în UE. Zeci de români tratați inuman la o fabrică din Italia

Absolvent de IT transporta cocaină în cutii de chipsuri