Plecarea medicilor din România e pe punctul de a duce sistemul medical românesc în pragul colapsului, susține Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor Români.
Numai în primele luni ale anului, peste 1.900 de doctori au părăsit România pentru a lucra în unități sanitare din UE, lăsând deja multe specializări neacoperite, a declarat, joi, președintele CMR, Vasile Astărăstoae. La Adunarea Generală a CMR, organizată cu ocazia alegerilor pentru Comisia superioară de disciplină, Astărăstoae a precizat că doar în Franța au plecat deja peste 6.000 de medici români.
Astărăstoae a mai spus că exodul medicilor face ca în prezent, în România să existe 1,9 medici la 1.000 de locuitori sau 2,2 dacă sunt luați în calcul și stomatologii, în timp ce media europeana este 3,7 doctori la 1.000 de locuitori. “Din păcate sistemul de sănătate este subfinanțat cronic, este o incoerență, inegalitate și neechitate în sistemul sanitar, România alocând în continuare cea mai mică sumă din PIB pentru sănătate, sub 3%, în timp ce în UE este alocat între 5-6% din PIB”, a adăugat președintele CMR, citat de Mediafax.
În Romania autoritățile susțin că a crescut de șase ori consumul de medicamente, deși statisticile europene arată că România este pe ultimul loc (cu 7-10 ori mai mic decat în UE) la consumul de medicamente și are în același timp cea mai mare rată de îmbolnăvire din zonă. Președintele CMR a mai spus că “în acest context și salariul personalului medico-sanitar este printre cele mai mici din Europa, el fiind mai mic chiar decât cel al unui secretar comunal. În plus, după aderarea la UE, medicii au primit o singură recomandare: să plece din țară”.
Ministrul Sănătății, Ritli Ladislau, prezent și el la Adunarea Generală a CMR, a spus că plecarea medicilor este o problemă reală și un fenomen îngrijorător. Nu suficient de puternic însă, în opinia medicilor, ca statul să înceapă să ia măsuri.