in

Daily Mail: Autorităţile au pierdut numărul imigranţilor est-europeni

Numărul imigranţilor est-europeni care au pătruns pe teritoriul Marii Britanii după 2004 a fost atât de mare, încât administraţia britanică nu a reuşit să mai ţină o socoteală exactă, a scris Daily Mail, citat de Agerpres. Aceeași sursă arată faptul că cifrele oficiale au fost mai mici cu 500.000 de persoane care ar fi intrat în Marea Britanie după aderearea țărilor lor la UE, în 2004. Totul, scrie Daily Mail, apare într-un document publicat recent.



Această veste, titrează Daily Mail, vine în condiţiile în care Marea Britanie se pregăteşte să îşi deschidă uşile pentru cetăţenii din România şi Bulgaria. Muncitorii din cele două ţări vor avea acces liber la slujbe în această ţară de la începutul anului viitor.

David Cameron: românii și bulgarii din 2014, mai puțini decât polonezii din 2004

Recensământul din 2011, continuă articolul, a arătat că 464.000 de persoane locuiau în Anglia şi Ţara Galilor, în plus faţă de ce se credea iniţial. Iar acum, un nou document, publicat de Biroul pentru Statistici Naţionale (ONS) a confirmat pentru prima dată că majoritatea persoanelor care „au trecut neobservate” sunt imigranţi est-europeni. Între 2002 şi 2010, imigraţia în masă sub guvernarea Partidului Laburist a atins cotele cele mai ridicate, scrie Daily Mail.

Această omisiune, se mai arată în articol, a condus la estimări greşite, potrivit cărora în Marea Britanie s-ar afla mai puțin de 700.000 de polonezi şi est-europeni. Acum, autorităţile acceptă faptul că cifra ar fi mai degrabă apropiată de un milion. Rezultatele OSN arată că diferenţa dintre numărătoarea oficială a populaţiei şi populaţia reală a fost de peste 25%, în unele locuri, conform Daily Mail.

Comisarul european Laszlo Andor: UK nu are dovezi ale turismului social

Românii şi bulgarii vor fi liberi să lucreze în Marea Britanie, după încheierea acestui an, după şapte ani de restricţii, iar un sondaj de opinie BBC a relevat săptămâna trecută că peste 8% dintre români şi aproape 14% dintre bulgari ar lua în calcul emigrarea către Marea Britanie, scrie Daily Mail.

Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană le permite ţărilor UE-25 (ţările fondatoare şi cele care au aderat la UE până la 1 ianuarie 2007) să restricţioneze temporar accesul liber al lucrătorilor din România şi Bulgaria pe piaţa muncii pentru a pregăti libertatea deplină de circulaţie a forţei de muncă în UE. Perioada de tranziţie generală de şapte ani este împărţită în trei etape (2 plus 3 plus 2 ani). În decursul acestei perioade, o clauză de salvgardare permite unui stat membru să reintroducă restricţiile dacă există perturbări grave pe piaţa forţei de muncă sau pericolul unor astfel de perturbări (aşa cum a procedat Spania la 22 iulie 2011).

Foreign Office: Invazia românilor, puțin probabilă

Măsurile tranzitorii se vor încheia în mod irevocabil la 31 decembrie 2013. În prezent, nouă state din UE – Austria, Germania, Olanda, Luxemburg, Malta, Franţa, Marea Britanie, Irlanda şi Spania – aplică cetăţenilor români şi bulgari restricţii pe piaţa muncii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cum au sărbătorit românii Învierea Domnului

Realizatorul Top Gear despre România: “Sunt localităţi pe care şi Iisus le-ar numi înapoiate!”