Guvernul de la Londra a propus ridicarea unor alte restricții, de la 1 iunie, precum activitățile în aer liber, piețele și centrele de vânzări de mașini.
De asemenea, se vor redeschide grădinile ce aparțin asociației National Trust, care vor putea fi din nou vizitate de locuitorii Regatului Unit.
Potrivit The Sun, este posibil să fie deschise și unele magazine neesențiale, în încercarea guvernului de a „salva vara”.
O sursă guvernamentală a declarat pentru publicația britanică: „Din dovezi științifice este clar că oamenii se pot infecta mult mai greu în aer liber. Combinația dintre aerul proaspăt și soare distruge virusul, deci dorim ieșirea în aer liber. Dar toate sunt făcute cu pași lenți.”
„Distanțarea socială trebuie să continue și dacă există cel mai mic indiciu al ratei infecției în creștere din nou, sau dacă oamenii care se agăță în grupuri mari, premierul va reveni asupra măsurilor,” a mai spus sursa The Sun.
Se pare că luni, 25 mai, premierul va transmite miniștrilor noutățile, cu privire la sectoarele care vor ieși de sub restricții, iar joi, 28 mai, Boris Johnson va face anunțul într-o conferință de presă unde va anunța că „vara este salvată”.
Johnson va vorbi, de asemenea, despre despre noul sistem de testare și de urmărire. El va cere să fie efectuate mai multe teste, astfel încât persoanele infectate să poată fi izolate.
În schimb, ministrul de Finanțe, Rishi Sunak, a început să dea semne de nerăbdare și consideră că premierul este prea prudent.
El le-a spus parlamentarilor conservator: „Grecia și Italia se deschid. Această țară nu poate rămâne ultimul loc unde oamenii nu pot merge să bea la pub”.
Turiștii vor putea să vină în Spania de la 1 iulie. Sanchez: „Spania are nevoie de turism”