in

Marea Britanie ar putea să nu mai iasă din UE la 29 martie. Theresa May este de acord

Premierul britanic Theresa May a obtinut miercuri, 27 februarie, un răgaz de două săptămâni de la parlamentari, după ce a fost de acord cu o eventuală întârziere a părăsirii UE de către Marea Britanie.

Partidul Laburist a anunțat însă că acum va susține un nou referendum în privința Brexit, pentru a le oferi votanților șansa de a-și schimba opinia, pentru prima oară după referendumul din 2016, când Marea Britanie a votat să părăsească UE.

După câteva luni bune în care a susținut că Marea Britanie trebuie să părăsească UE pe 29 martie, Theresa May a acceptat posibilitatea unei amânări cu o scurtă perioadă de timp.

Cedarea premierului a calmat cumva spiritele încinse cu ocazia votului de miercuri asupra unei serii de amendamente în Camera Comunelor, care ar fi avut drept rezultat pierderea controlului asupra întregului proces de către executivul de la Londra.

În cele din urmă, parlamentarii au susținut calendarul propus de May.

Acest lucru înseamnă că cetățenii și oamenii de afaceri britanici nu vor ști cum și nici dacă
se va ieși din UE, până în ultimele săptămâni sau chiar zile înainte de termenul limită.

După respingerea de către deputați a înțelegerii negociate cu liderii europeni pe 15 ianuarie, Theresa May mai speră încă să revină cu un acord îmbunătățit de la Bruxelles, care ar putea fi prezentat cel mai devreme săptămâna viitoare sau până cel târziu pe 12 martie.

May a promis acum că dacă propunerea sa este votată, parlamentarii vor avea posibilitatea să voteze dacă Marea Britanie va părăsi UE fără acord sau să solicite UE să amâne termenul limită.

Totodată, prin votul de miercuri a fost respinsă propunerea laburistă vizând menținerea unei uniuni vamale permanente cu UE. Deși rezultatul era de așteptat, acest eșec a constituit motivul pentru care Partidul Laburist a anunțat că de acum încolo va sprijini organizarea unui alt referendum.

Parlamentarii au respins, de asemenea, un amendament propus de Partidul Național Scoțian prin care se solicită guvernului să excludă o ieșire din UE fără acord, în orice circumstanță.

Majoritatea parlamentarilor se opun unui Brexit fără acord, dar promisiunea premierul de a permite un vot pe acest subiect după votul pe înțelegerea ei, a fost suficientă pentru a-i convinge pe cei mai mulți dintre ei să nu intervină încă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

PSD vrea să aducă în țară aurul României de la Londra. Fost șef SRI: „Nu cumva se vrea ca și acest tezaur să ajungă tot la Moscova?”

Un nou vot în Parlamentul britanic pentru menținerea drepturilor cetățenilor UE