in

Operațiunea Ursus la Londra – bandele de alba-neagra luate pe sus



Pe 27 iunie, parlamentarii britanici au făcut un apel către poliție, să efectueze acțiuni pentru a se stopa creșterea numărului de bande care se ocupă de jocuri de noroc ilegale pe Westminister Bridge. Parlamentarii au spus că escrocii care operează chiar lângă Parlament amenință să afecteze imaginea Londrei pe timpul Olimpiadei.

Nouă bande care jucau în mod fraudulos zaruri sau alba-neagra fost văzute operând pe pod în ultimele săptămâni, jecmănind turiștii și vizitatorii din capitală.

Mark Field, parlamentar pentru Londra și Westminister, a spus că mai mulți electori l-au alertat privind problema în creștere a jucătorilor de pe Westminister Bridge. “Este o problemă clară pe care o avem în această parte de oraș. Există un volum limitat de resurse ale poliției. Este o pacoste, se întâmplă în fiecare an. Există riscul subminării unei foarte importante perioade când noi vrem să prezentăm Londra întregii lumi”, a spus Field.

Eric Joyce, parlamentar de Falkirk, a scris pe Twitter: “Șapte grupuri de jucători de zaruri blochează întreg trotuarul pe jumătatea de nord a Westminister Bridge. De ce permite poliția acest lucru?”.

Bandele de obicei operează cu un dealer, un bancher și doi “jucători” care pretind că sunt membri ai publicului în timp ce doi stau de șase și intervin atunci când oamenii se plâng că sunt păcăliți. Turiștii văd oameni “câștigând” 100 £ și intră în joc, dar apoi pierd 20 de lire sterline.

Colin Wiles, de 55 de ani, consultant imobiliar din Cambridge, a spus că a văzut “opt sau nouă” dintre bandele de pe Westminister Bridge luna trecută când a venit la Londra pentru a-și vizita fiica. El a spus: “Erau șase sau șapte în fiecare bandă, câțiva dintre ei stăteau în preajmă și unul făcea jocul. Nu am văzut nici măcar un singur polițist. Ai fi putut înțelege dacă se întâmpla în Brick Lane sau altundeva la periferie, dar să văd asta lângă Casa Parlamentului m-a șocat. Afectează foarte mult imaginea Londrei, în special în anul Olimpiadelor”.

Duwayne Brooks, un consilier liberal-democrat pentru Lewisham, a scris pe Twitter: “Ei sunt mereu acolo. Uneori am văzut chiar și nouă bande. Ar trebui rezolvată această problemă, însă este dificil. Dacă îi arestezi, sunt eliberați pe cauțiune. Pur și simplu ies și o fac din nou”.

Șoferul de taxi Stuart Wild, de 66 de ani, care deseori trece pe lângă bande, a spus: “Nu-mi vine să cred amploarea a aceea ce se întâmplă – este în afara oricărui control”.

Acțiune sub acoperire

Scotland Yard a declanșat pe 27 iunie operațiunea Ursus, în 10 cartiere pentru anihilarea bandelor. Escrocii români care păcăleau turiștii cu alba-neagra pe Podul Westminister nu au bănuit nimic când un autobuz roșu cu etaj a oprit lângă ei. Ei erau atenți să nu apară vreo mașină de poliție sau polițiști în civil. Când s-au deschis ușile autobuzului și circa 30 de polițiști în civil și în uniforme au luat cu asalt trotuarul, au fost luați complet prin surprindere.

Poliția a împrumutat autobuzul Arriva London pe timpul zilei, pentru a-i prinde pe românii care jecmănesc zi de zi turiștii pe pod. Operațiunea, denumită Ursus, plănuită cu grijă, a implicat tactici sub acoperire și polițiști sub acoperire care s-au amestecat cu mulțimea pentru a-i prinde pe răufăcători.

Timp de cinci ore ofițerii de la Comandamentul pentru Siguranța Transportului au așteptat în autobuzul care primise numele de cod Red One, pentru a acționa.

Au existat numeroase starturi false în timp ce poliția îi aștepta pe românii cu alba -neagra să sosească, și la un moment dat operațiunea aproape a fost anulată când un grup de posibili suspecți au observat autobuzul așteptând pe o stradă lăturalnică.

Într-un final, când un elicopter al poliției survola zona, a sosit ordinul “porniți, porniți”… Din nefericire, în acel moment autobuzul a rămas blocat în trafic la jumătatea distanței dintre pod și Parliament Square. În acest timp un ofițer a comentat sec: “Asta nu va face subiectul unui film de acțiune hollywoodian”.

Cu toate acestea, escrocii au fost luați prin surprindere când autobuzul a oprit pe pod pe la 17.30, în seara de 27 iunie. Peste 25 de români au fost reținuți și 12 au fost acuzați pentru infracțiuni legate de jocuri de noroc. Printre cei reținuți pe pod se afla o femeie cu un copil în cărucior. Mai târziu aceasta a fost eliberată.

Ofițerii au sechestrat sute de lire sterline în numerar și mai multe seturi de jocuri. În ultimele săptămâni pe pod au fost observate operând nouă grupuri care jucau zaruri sau albaneagra.

Sgt. Darin Birmingham, care a pus la punct operațiunea Ursus, a declarat: “Londra suferă din cauza infracționalității din Europa de Est și acest lucru trebuie să înceteze. Oamenii care vin la Londra pentru Jocurile Olimpice doresc o călătorie plăcută, nu vor să fie furați. Aceasta a fost o operațiune cu un succes imens care a trimis un mesaj puternic acestor bande cum că nu vor fi tolerate în Londra. Ne vom întoarce aici în stradă în fiecare zi pentru a le descuraja. Acestea sunt măsurile pe care doresc să le vadă londonezii, oamenii ne-au felicitat pentru acțiunea de astăzi”.

Într-o serie de raiduri cu numele de cod Operation Ursus, 400 de ofițeri au făcut cel puțin 54 de arestări pentru infracțiuni legate de furturi și jocuri ilegale. Inspectorul șef John Su ther land a spus: “Aceste infracțiuni sunt orchestrate de rețele de crimă organizată. Luăm în vizor atât infractorii din vârf cât și pe cei de la bază”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Muncitor român mort la Sevenoaks

Un milion de imigranți în Londra