in

Planul lui Boris Johnson pentru a-l opri pe Vladimir Putin să continue războiul din Ucraina

Planul lui Boris Johnson pentru a-l opri pe Vladimir Putin să continue războiul din Ucraina

Liderii lumii trebuie să depună un efort reînnoit pentru a se asigura că invazia „oribilă” a Rusiei în Ucraina să eșueze, a spus Boris Johnson, prezentând planul în șase puncte pentru a-l opri pe Vladimir Putin.

Premierul britanic a spus că „nu viitorii istorici, ci poporul Ucrainei va fi judecătorul nostru”.

Johnson a stabilit un plan în șase puncte, inclusiv de consolidare rapidă a apărării în țările NATO, potrivit BBC.

Înaintea unei serii de întâlniri cu lideri internaționali, premierul a spus: „Putin trebuie să eșueze și trebuie văzut că eșuează în acest act de agresiune.”

„Nu este suficient să ne exprimăm sprijinul pentru ordinea internațională bazată pe reguli – trebuie să o apărăm împotriva unei încercări susținute de a rescrie regulile prin forță militară”, a adăugat Boris Johnson.

Invazia a fost condamnată de 141 de națiuni la Adunarea Generală a ONU săptămâna aceasta, în timp ce 39 de țări, coordonate de Regatul Unit, au sesizat Curtea Penală Internațională cu privire la crime de război comise de Rusia.

Guvernul britanic schimbă legislația pentru a facilita aplicarea de sancțiuni împotriva oligarhilor ruși

Johnson le cere liderilor mondiali să facă un „efort reînnoit și concertat” pentru a-l opri pe președintele rus Vladimir Putin, a transmis Guvernul britanic.

Planul în șase puncte de a menține presiunea asupra lui Putin

  • Liderii lumii ar trebui să mobilizeze o „coaliție umanitară internațională” pentru Ucraina.
  • De asemenea, ar trebui să sprijine Ucraina „în eforturile sale de a-și asigura propria autoapărare”.
  • Presiunea economică asupra Rusiei ar trebui crescută.
  • Comunitatea internațională trebuie să reziste „normalizării” acțiunilor Rusiei în Ucraina.
  • Rezoluțiile diplomatice ale războiului trebuie urmărite, dar numai cu participarea deplină a guvernului legitim al Ucrainei.
  • Ar trebui să existe o „campanie rapidă de consolidare a securității și rezilienței” în rândul țărilor NATO.

De asemenea, se așteaptă ca premierul să-și transmită mesajul la întâlnirile cu premierul canadian Justin Trudeau și prim-ministrul olandez Mark Rutte, luni, în Downing Street.

Marți, Boris Johnson va găzdui lideri ai grupului V4 de națiuni din Europa centrală: Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia.

Aceste țări se confruntă deja cu o criză umanitară, 1,4 milioane de oameni fugind din Ucraina către țările vecine în doar 10 zile.

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, l-a avertizat pe Putin să nu „testeze” Regatul Unit.

Într-un interviu acordat Sunday Telegraph, Wallace a spus: „Istoria este plină de lideri autoritari care subestimează Occidentul și Regatul Unit. El a subestimat în mod clar comunitatea internațională”.

„Dacă rămânem uniți și refuzăm să fim intimidați, atunci cred că va eșua”, a spus Wallace.

Unul dintre liderii laburiști, David Lammy, a declarat că ei sprijină pe deplin Marea Britanie să se alăture eforturilor internaționale pentru a ajuta Ucraina, dar a cerut guvernului să acționeze mai repede în sancționarea oligarhilor și politicienilor legați de Kremlin.

„Este de neiertat că am rămas în urma UE și SUA în ceea ce privește numărul de persoane și entități sancționate. Miniștrii trebuie să se miște mai repede, acționând împotriva prietenilor lui Putin în zile, nu luni”, a spus acesta.

Ministrul de Externe, Liz Truss, a declarat că a primit scrisori de la avocați care reprezintă persoane sancționate de Marea Britanie care amenință cu consecințe legale, în timp ce ministrul Justiției, Dominic Raab, a numit astfel de cazuri un „abuz al sistemului nostru” și a promis că le va aborda.


…Planul lui Boris Johnson pentru a-l opri pe Vladimir Putin să continue războiul din Ucraina…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 2.7]
Încetarea focului, varianta PUTIN: Rușii trag în civilii care fug din Mariupol. Evacuarea a fost suspendată

Încetarea focului, varianta PUTIN: Rușii trag în civilii care fug din Mariupol. Evacuarea a fost suspendată

Refugiați ucraineni respinși de britanici la granița cu Franța. Marea Britanie, acuzată de „lipsă de umanitate”

Refugiați ucraineni respinși de britanici la granița cu Franța. Marea Britanie, acuzată de „lipsă de umanitate”