in

Prinţul Charles a vrut să se însoare cu Principesa Margareta a României



În 1974, pe când Principesa Margareta a României avea 25 de ani, iar Prinţul Charles era cu numai patru luni mai mare, presa mondenă specula o posibilă relaţie între cei doi. Se pare că Margareta ar fi fost pe placul Reginei Elisabeta, aceasta primind-o în mai multe vizite private la Palatul Buckingham.

Revista spaniolă Hola prezenta “zvonuri despre Margareta de România drept posibilă aleasă a Prinţului Charles al Angliei”, dezvăluind faptul că “Charles şi Margareta s-au întâlnit în cadrul unor evenimente sociale recente şi au stat îndelung de vorbă”, într-o perioadă în care fiul Reginei Elisabeta a Regatului Unit era cel mai râvnit burlac de pe planetă.

Poveste regală

Revista dezvăluia că Principesa Margareta, care absolvise Universitatea din Edinburgh şi care lucra în Marea Britanie, pentru câteva universități, “a fost primită de mai multe ori de Regina Elisabeta la palatul Buckingham, dar şi în alte reşedinţe ale suveranei”. Hola făcea o legătură între aceste vizite ale prințesei la regină, care nu erau accesibile oricui, şi faptul că “Charles al Angliei şi Principesa Margareta de România s-au întâlnit recent în cadrul mai multor evenimente sociale şi, după ce au stat îndelung de vorbă, au descoperit că au multe gusturi şi înclinații în comun. Şi, cel mai important, potrivit unor surse apropiate Curții engleze, este că Regina Elisabeta nu ar avea nimic de obiectat la o eventuală logodnă dintre fiul său şi fata cea mare a Regelui Mihai”.

Presa mondenă a inclus-o pe Principesa Margareta de România şi în “lista pretendentelor pentru rolul de viitoare Regină a Angliei”, alături de Lady Jane Wellesley, fiica ducilor de Wellington, de Georgina Russell, fiica ambasadorului britanic la Madrid, de Rosie Clifton, fiica unui colonel retras şi secretară în Londra, de Lady Henrietta Fitzroy, fata ducilor de Grafton”.

Veri îndepărtaţi

Eventuala logodnă dintre Charles şi Margareta s-ar fi realizat între rude, situaţie destul de întâlnită în monarhii. “Familiile regale ale Angliei şi României sunt înrudite. Charles şi Margareta sunt veri îndepărtaţi, avându-i ca strămoşi comuni pe Regina Victoria a Angliei şi pe Regele Christian al X-lea al Danemarcei”.

Regele Mihai a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie, Prinţesa Ana, la nunta Elisabetei, mama Prinţului Charles, şi că acesta “a încercat mereu să menţină contactul cu celelalte familii regale. Aşa l-am putut vedea pe Regele Mihai în diverse întâlniri purtând uniforme şi decoraţii şi ocupând locul ce protocolar îi revine. Soţia şi fiicele sale au stat mereu lângă el, încercând să conserve o imagine şi o prezenţă ce corespund unei familii regale aflate în exil”, scrie revista Hola.

Principesa Margareta, în vârstă de 62 de ani, s-a măritat în 1996 cu actorul Radu Duda. Ea este cea mai mare dintre cele cinci fiice ale Regelui Mihai (90 de ani) şi ale Anei de România (88 de ani). Celelalte patru fiice ale cuplului regal sunt Elena (61 de ani), Irina (57 de ani), Sofia (54 de ani) şi Maria (47 de ani).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Povestea se repetă: Încă o tragedie în care e implicat un microbuz plin cu români

12 noiembrie 2011