in

Pui de balenă eșuat în Tamisa. S-a intervenit de urgență

Echipele de salvare din Londra au reușit să elibereze un pui de balenă blocat în râul Tamisa și să îl direcționeze în siguranță.

Au fost necesare patru ore pentru a elibera mamiferul care avea în jur de 3 metri, iar veterinarii au examinat animalul imediat ce a fost eliberat.

Balena a fost văzută înainte de ora 21:00, duminică, 9 mai, în sud-vestul Londrei.

Un echipaj de la Royal National Lifeboat Institute (RNLI) a lucrat până seara târziu pentru a elibera balena. Aceasta era prinsă într-un dispozitiv folosit pentru ridicarea și coborârea bărcilor, potrivit Reuters.

Mașinăria se afla în zona Richmond, din Londra, la aproximativ 13 kilometri sud-vest de Westminster.

Londonezii sunt speriați după ce un rechin a fost fotografiat în Tamisa, în apropiere de London Eye. Totul ar fi fost o farsă, anunță Autoritatea Portuară

Imaginile video arată o mulțime de oameni care urmărea echipa de salvare în timp ce scotea balena din dispozitiv, în timp ce udau animalul cu un furtun de apă.

BBC a raportat că, după aproape patru ore, că balena a fost transportată cu succes într-o locație mai sigură.

În ciuda eliberării sale, balena rămâne încă în pericol, potrivit Martin Garside, un purtător de cuvânt al Autorității Portuare din Londra.

„Este un succes moderat în sensul că animalul nu mai este prins – dar viața acestei balene este în pericol: este rănită, este foarte mică și este foarte departe de casă”, a spus el pentru Reuters.

„Animalul vine din nordul Mării Nordului – deci este la sute de kilometri distanță de locul unde ar trebui să fie. Balena se află la o sută de mile de gura Mării Nordului, în estuarul Tamisei. Nu există nici un semn clar al mamei sale”, a mai spus specialistul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sadiq Khan, reales primar al Londrei. Victorie importantă pentru laburiști în capitala britanică

Ce sunt OBLIGAȚI să facă românii care vin în Anglia de luni, 17 mai. Ce se întâmplă cu persoanele vaccinate și cu cei care au avut COVID