in

Românii care doresc să lucreze în Marea Britanie trebuie să aplice on-line pentru viza de muncă

De azi, 1 decembrie, cetățenii străini, inclusiv cei din Uniunea Europeană, care doresc să lucreze în Marea Britanie de la 1 ianuarie, trebuie să solicite o viză on-line.

Potrivit BBC, noile reguli ale imigrației în Marea Britanie vor fi „simple și flexibile”, au promis miniștrii britanici, înainte cu o lună de intrarea în vigoare a noului sistem post-Brexit.

Cei care doresc o viză de muncitor calificat vor avea nevoie de o ofertă de muncă, să cunoască limba engleză și să câștige cel puțin 25.600 de lire sterline pe an.

Libera circulație dinspre și către UE se încheie la 31 decembrie.

Cetățenii UE care locuiesc deja în Marea Britanie, până la 31 decembrie și familiile lor nu trebuie să treacă prin noul sistem. Ei pot solicita statutul de rezident până la 30 iunie 2021.

Vor putea rămâne în Marea Britanie vor beneficia de aceleași drepturi ca și cetățenii britanici.

Săptămână „majoră” pentru discuțiile dintre Marea Britanie și UE

Cetățenii irlandezi nu au nevoie să se înscrie în schemă și nu vor avea nevoie de permisiune pentru a intra în Marea Britanie.

Regatul Unit a părăsit UE la 31 ianuarie, dar a respectat regulile europene în perioada de tranziție de 11 luni, în timp ce cele două părți încearcă încă să încheie un acord comercial.

Guvernul britanic a anunțat că înființează un nou centru de operațiuni de frontieră care va asigura supravegherea non-stop a mărfurilor și pasagerilor care intră și ies din porturile britanice pentru prima dată.

Un software de ultimă oră va fi folosit pentru a colecta informații despre fluxul de mărfuri și pasageri, în speranța că se vor putea minimiza întreruperile „pe termen scurt” de la frontieră, după 1 ianuarie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cântăreața Rita Ora, criticată pentru încălcarea restricțiilor din Anglia. „A fost o eroare de judecată gravă și impardonabilă”

Un important retailer din Marea Britanie intră în faliment. 13.000 de locuri de muncă sunt în pericol