Menu
in

Scoția a eliminat majoritatea restricțiilor legate de coronavirus

Majoritatea restricţiilor legate de coronavirus au fost ridicate luni în Scoţia. Cerinţele legale de distanţare fizică – cu excepţia asistenţei medicale – şi de reuniuni au fost eliminate şi toate locurile, inclusiv cluburile de noapte, pot acum să se redeschidă.

Unele măsuri, precum acoperirea feţei în interiorul unor spații publice şi în transportul public, vor rămâne în vigoare.

Prim-ministrul Nicola Sturgeon a declarat săptămâna trecută în parlamentul local că Scoţia ar putea trece dincolo de nivelul 0, cel mai scăzut al unui sistem de cinci niveluri de restricţii, datorită “declinului stabil în cazuri” şi “succesului vaccinării”.

Potrivit noilor reguli, adulţii vaccinaţi cu două doze şi toţi copiii vor putea evita autoizolarea dacă sunt contacte strânse ale cuiva cu coronavirus atât timp cât nu au simptome şi arată un test PCR negativ.

Te-ai muta pe o insulă pentru 50.000 de lire? Planurile guvernului din Scoţia pentru a împiedica depopularea

Elevii şi profesorii vor trebui să continue să poarte măşti în interior până la şase săptămâni după revenirea la şcoală.

Clase întregi din şcoli nu vor mai trebui să rămână acasă dacă o infecţie este descoperită, deşi copiii şi adulţii care sunt contacte apropiate cu risc mai ridicat vor fi informaţi să se izoleze.

Evenimentele în aer liber cu peste 5.000 de persoane şi cele de interior cu mai mult de 2.000 vor trebui să primească permisiunea autorităţilor locale şi a guvernului.

Sturgeon a salutat luni ca fiind “probabil cea mai semnificativă dată de până acum” când a fost anunţată măsura de ridicare a restricţiilor.

Cadavru găsit pe o plajă din Scoția, identificat. Este vorba despre românca dată dispărută în martie

Numărul de noi infecţii de coronavirus a atins un vârf de 4.234 la 1 iulie, dar cel mediu de cazuri zilnice în luna august este de 1.172, potrivit statisticilor guvernului scoţian.

Cifrele de duminică arată că Scoţia a înregistrat 1.240 de noi cazuri de coronavirus.

Până acum în august, 53 de decese ale unor persoane testate mai întâi pozitiv la virus în ultimele 28 de zile au fost înregistrate, ridicând bilanţul morţilor la 7.992.

Un total de 3.323.466 de scoţieni au fost complet vaccinaţi, în timp ce 4.024.852 au primit cel puţin o doză.

Proxenet român periculos, condamnat. Organizase o rețea de trafic cu carne vie în Scoția. Femeile erau aduse din zone sărace ale României

Cele mai recente cifre săptămânale indică de asemenea că numărul de decese implicând coronavirusul în Scoţia a scăzut pentru prima dată din iunie.

Datele Registrului Naţional ale Scoţiei (NRS) arată 46 de decese ce menţionează COVID-19 pe certificatul de deces înregistrate în săptămâna de la 26 iulie până la 1 august. Aceasta marchează o scădere de 10 faţă de săptămâna anterioară şi prima dată când cifrele s-au redus în şapte săptămâni. (Agerpres)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version