in

Spionii britanici: Soldații ruși și-au doborât propriile avioane și refuză să execute ordinele

soldații ruși

Vladimir Putin a apreciat greșit situația din Ucraina, iar soldații ruși au refuzat să execute ordinele și chiar și-au doborât din greșeală propriile avioane, potrivit șefului agenției britanice de informații cibernetice din Marea Britanie, GCHQ, citată de CNN.

Directorul GCHQ, Jeremy Fleming, a declarat: „Se pare din ce în ce mai mult că Putin a apreciat greșit situația. Este clar că a judecat greșit rezistența poporului ucrainean”.

Fleming a spus că Putin a supraestimat capacitatea armatei ruse de a obține o victorie rapidă. 

„Am văzut soldați ruși – lipsiți de arme și cu moralul căzut – refuzând să îndeplinească ordinele, sabotându-și propriile echipamente și chiar doborând accidental propriile aeronave”, a spus Fleming, fără a preciza când sau unde a avut loc acest lucru.

Consilierii lui Putin „se tem să-i spună adevărul”, a subliniat directorul GCHQ.

Marea Britanie continuă sancționarea rușilor care „alimentează mașina de război a lui Putin”

Potrivit lui Fleming, Centrul Național de Securitate Cibernetică din Marea Britanie a observat „intenția susținută a Rusiei de a afecta guvernul ucrainean și sistemele militare” și a observat indicii care sugerează că hackeri ruși caută ținte în țările care se opun acțiunilor Kremlinului.

Fleming a spus că este „clar” că Rusia folosește mercenari și luptători străini pentru a-și sprijini forțele, inclusiv grupul Wagner.

„Ei urmăresc relocarea forțelor din alte conflicte și recrutarea de noi luptători pentru a-și spori efectivele”, a spus el, adăugând că “acești soldați vor fi probabil folosiți drept carne de tun în încercarea de a se limita pierderile militare ruse”.

ReferindU-se la rolul Chinei în acest conflict, Fleming a spus: „Rusia înțelege că, pe termen lung, China va deveni din ce în ce mai puternică din punct de vedere militar și economic. Unele dintre interesele lor sunt în conflict; Rusia ar putea fi scoasă din ecuație”.


…Spionii britanici: Soldații ruși și-au doborât propriile avioane și refuză să execute ordinele…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
români arestați proxenetism

Români arestați în Marea Britanie și România, pentru proxenetism și trafic de persoane

boris putin

Boris Johnson: Marea Britanie nu urmărește înlăturarea lui Vladimir Putin de la putere