Clasa politică din România “trebuie să se reconecteze la realitate” şi să ofere soluţii politice problemelor politice, comentează ziarul britanic The Guardian, într-un editorial pe tema situaţiei de la Bucureşti.
“În cei 22 de ani de la înlăturarea regimului Ceauşescu, economia de piaţă şi privatizările au devenit soluţii pentru vindecarea tuturor problemelor, soluţii invocate de aproape toţi politicienii care s-au aflat la putere în România. Preşedintele Traian Băsescu, care este la putere din 2004, este unul din principalii avocaţi ai diminuării influenţei statului în numeroase domenii – cel mai recent, în sistemul de sănătate”, scrie editorialistul Cristian Cercel, într-un articol intitulat “Politicienii români trebuie să se reconecteze la realitate”, notând că “protestele într-o naţiune apatică încă sunt ignorate de Guvernul României şi beneficiază doar de puţină susţinere din partea opoziţiei”.
“Săptămâna trecută, proiectul de lege privind reformarea sistemului sănătăţii a condus la demisia lui Raed Arafat, un oficial guvernamental extrem de popular”, continuă The Guardian, precizând că demisia a condus la numeroase proteste.
“Starea de nemulţumire în legătură cu actuala clasă politică este ceea ce îi împinge pe oameni să iasă pe străzi. Dar ar fi o greşeală să ne gândim că protestele sunt îndreptate doar împotriva lui Băsescu şi a Guvernului. (…) Reticenţa opoziţiei de mobilizare a manifestaţiilor reflectă o lipsă de încredere în întreaga clasă politică”, subliniază editorialistul, notând că ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, i-a calificat pe protestatari produsul “mahalalei violente şi inepte”.
“Revendicările protestatarilor din România sunt politice, iar revendicările politice necesită răspunsuri politice serioase. Dacă autorităţile române vor continua cu obstinaţie să susţină că nu există această situaţie, «mahalaua violentă şi ineptă» i-ar putea forţa pe politicienii români să fie traşi la răspundere de electorat”, încheie editorialistul The Guardian.
Sursa: Mediafax