in

Theresa May vrea o nouă uniune vamală cu UE. Johnson: „Este un plan nebunesc”



Unul dintre principalii comisari europeni, germanul Gunther Oettinger, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la blocajele din negocierile asupra Brexitului.

“Dna May e slabă, iar Boris Johnson are aceeaşi coafură ca şi Trump, asta spune totul”, a declarat comisarul european pentru Buget, în timpul unei discuţii cu elevii unei şcoli europene din Karlsruhe, potrivit agenţiei germane dpa. “Nu ne rămâne decât să sperăm că nişte compatrioţi rezonabili o vor convinge pe May să evolueze în direcţia unui Brexit inteligent”, a adăugat el.

Negocierile asupra condiţiilor de retragere a Marii Britanii din UE se blochează asupra mai multor probleme, cum este statutul exact al Irlandei de Nord după Brexit sau cea a schimburilor comerciale.

Premierul britanic, Theresa May, a pierdut majoritatea absolută la ultimele alegeri. De atunci, ea se confruntă cu puternice diviziuni în propria tabără, între susţinătorii menţinerii unor relaţii strânse cu UE şi cei care pledează asupra unei retrageri fără concesii, cum este şi Boris Johnson.

Şeful diplomaţiei britanice a etalat încă o dată aceste divergenţe, calificând drept “nebunesc” un proiect de uniune vamală pentru perioada de după Brexit susţinut de May.

Potrivit acestui plan al “noii uniunii vamale”, Marea Britanie ar menţine taxele vamale în numele UE pentru bunurile ce-i tranzitează teritoriul, dar destinate pieţei celor 27, aplicând în acelaşi timp propriile taxe pentru cele destinate ţării.

Potrivit lui Johnson, această soluţie riscă să creeze “o nebuloasă birocratică” şi să facă “foarte, foarte dificilă încheierea de acorduri de liber-schimb” cu alte ţări, cum doreşte să facă Londra după ieşirea din UE.

Bruxellesul aşteaptă la rândul său propunerile britanice care să definească viitoarele relaţii dintre UE şi Marea Britanie, în special asupra acestei probleme, pentru un summit în iunie.

Theresa May a luat deja hotărârea: Fără uniune vamală cu Uniunea Europeană

Brexit: Marea Britanie va putea reveni asupra ieșirii din uniunea vamală până în 2020

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ancheta în cazul morții lui Victor Spirescu. Băut, drogat și cu permisul suspendat, conducea cu peste 150 km/h

I-au rupt picioarele taximetristului pentru că au crezut că a furat o poșetă