in

Update – A început numărătoarea voturilor la Referendumul din Marea Britanie

24.06/00.17 – Tabăra celor care doresc ieșirea din UE preia conducerea după numărarea voturilor din Sunderland. Scorul este de 50.5% la 49,5% în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană.

24.06/00.02 – Scorul se echilibrează după numărarea voturilor în Newcastle-upon-Tyne: voturi pentru UE – 65.404, voturi pentru ieșire – 63.598. Scor: 57,3% – 42,7% în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană.

23.06/23:44 – Primele rezultate ale referendumului pentru Uniunea Europeană vin din Gibraltar.

Locuitorii regiuni britanice de la granița cu Spania au votat covârșitor pentru a rămâne în UE. Voturi pentru UE – 19.322, voturi pentru ieșire – 823. 

Scorul este 95,9% la 4,1% pentru tabăra REMAIN.

Însă mai sunt așteptate rezultatele din 381 de centre de vot.

23.06/22.30 – Toată Europa așteaptă cu sufletul la gură rezultatul referendumului pentru UE din Marea Britanie.

Secțiile de vot s-au închis la ora 22.00, ora Londrei, iar centrele zonale au început imediat numărarea voturilor. Potrivit unui sondaj YouGov făcut chiar pe 23 iunie, în ziua votului, tabăra pentru rămânerea în UE are un ușor avans. Sondajul YouGov arată 52 de procente pentru rămânerea în UE și 48 de procente pentru ieșirea din Uniunea Europeană.



La Primăria Manchester se așteaptă primele rezultate parțiale. Jenny Watson (foto), ofițerul șef pentru numărare – Chief Counting Officer – a făcut deja primele declarații, în care a mulțumit tuturor celor implicați în referendumul istoric de astăzi, 23 iunie. Au apărut și primele declarații politice.

Nigel Farage, liderul UKIP a spus că se pare că votul va fi pentru rămânerea în Uniunea Europeană. De asemenea, 84 de parlamentari conservatori care au făcut campanie pentru ieșirea Marii Britanii din UE au semnat o scrisoare în care cer premierului Cameron să rămână în fruntea guvernului indiferent de rezultatul votului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Rezultatul referendumului va fi anunțat în Manchester. Ziarul Românesc este acolo!

Studiu al Universității Southampton. Românii din UK cred că referendumul este legitim și trebuia ținut