in

Anglia. Mesajul unei asistente medicale către colegii din România: „I-aș încuraja pe toți să vină aici”

Lili Băleanu este asistentă medicală în Swindon, Wiltshire, sud-vestul Angliei. Ea și-a lăsat cei trei copii mici în România pentru a merge să lucreze în Marea Britanie, în 2016.

Discută frecvent pe Skype cu fiica ei cea mare care vrea să se facă medic, scrie Swindon Advertiser.



Lili a venit în Swindon în urmă cu un an. La o săptămână după ce a ajuns în Marea Britanie, a început să lucreze. Românca a făcut școala de asistente medicale în România și a cerut să lucreze într-o secție unde „să poată învăța”. Astfel a ajuns să aibă grijă de bolnavii vârstnici.


Femeia a studiat și turismul și geografia la Universitate și a lucrat și într-o bancă, înainte să devină asistentă.

„Am început școala de asistente când eram însărcinată cu ultimul meu copil”, a spus Lili. „A fost dificil, dar am primit mult ajutor din partea soțului meu, a părinților și a socrilor”, a continuat ea.

Când a început la școala, mărturisește că nu a fost „100% decisă” cu privire la ceea ce dorea să facă. Cea mai bună parte a slujbei este „să aibă grijă de oameni”.

„De fiecare dată când un pacient spune, «mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine», te face să te simți special și că faci ceea ce trebuie pentru ei”, a spus Lili.

„Am avut un pacient săptămâna trecută, de care m-am ocupat de trei sau patru săptămâni. Când a fost externat, s-a întors spre mine și a început să plângă, pentru că era foarte atașat de mine. A fost unul dintre cele mai emoționale lucruri pe care le-am auzit”, a povestit asistenta medicală.

Lili Băleanu este unul dintre cei 63 de cetățeni ai Uniunii Europene care au început să lucreze anul trecut la GWH NHS Foundation Trust. Numărul acestora a scăzut ușor în anul votului pentru Brexit, mai scrie Swindon Advertiser.

Dar mesajul asistentei față de colegii români care au în vedere o carieră medicală în Regatul Unit este de a face această mișcare: „I-aș încuraja pe toți să vină aici. Pe lângă faptul că este o experiență plăcută, mă simt foarte bine aici”.

Lili, care locuiește împreună cu alte două asistente medicale din România, a declarat că nu a simțit încă efectele Brexit: „Cred că va fi dificil în viitor, dar noi – cei care sunt deja înregistrați aici – nu cred că vom fi afectați de Brexit”.

Mai rău este că stă departe de cei trei copii ai săi, de trei, cinci și șapte ani.

„Mi-au pus multe întrebări – «Cum este? Cum sunt pacienții tăi? Îi putem vedea?» Erau foarte curioși la început – dar a fost doar începutul”, spune Lili.

Lili se va întoarce în România la sfârșitul lunii noiembrie pentru a petrece două săptămâni alături de familie, înainte de a petrece perioada ocupată de Crăciun de la GWH, spitalul unde lucrează.

Este cel de-al doilea Crăciun pe care asistenta medicală în vârstă de 30 de ani îl va petrece la muncă.

Sursa: Swindon Advertiser

Tot mai multe asistente din străinătate în spitalele din UK

Au angajat o asistentă din România prin Skype apoi au acuzat-o că a pus în pericol viețile pacienților

Vrei să fii asistentă medicală în UK? Va trebui să treci un nou test

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie începe deportarea românilor? Un tânăr cu handicap va fi trimis în România, pe 1 noiembrie

Brexit. Începe a șasea rundă de negocieri. Londra dorește o intensificare a negocierilor