in

Comisia Europenă anchetează suspendarea împrumuturilor pentru studenţii români

Comisarul european pentru Educaţie, Androulla Vassiliou, a precizat, răspunzând unei întrebări adresată de europarlamentarul Renate Weber, că va fi declanşată o investigaţie oficială privind decizia guvernului britanic de a suspenda împrumuturile pentru întreţinere pentru studenţii români şi bulgari, potrivit Mediafax.



Androulla Vassiliou precizează că serviciile sale au stabilit, într-o primă fază, că măsura decisă la sfârşitul anului trecut de autorităţile britanice nu încalcă drepturile cetăţenilor, ci este una “temporară şi administrativă cu scopul de a răspunde unei îngrijorări privind creşterea bruscă a numărului de aplicaţii pentru împrumuturile de întreţinere”, a scris, duminică, pe pagina sa de Facebook, Renate Weber. Totodată, europarlamentarul român a postat şi scrisoarea de răspuns a comisarului Vassiliou.

“Totuşi, informaţiile din scrisoarea dvs. (din 5 februarie – n. red.), precum şi mai multe plângeri primite de Comisie în acest sens, au aruncat o îndoială cu privire la modul în care autorităţile din Regatul Unit s-au ocupat, într-adevăr, de această situaţie în timp util”, se arată în scrisoarea comisarului pentru Educaţie.

Vassiliou precizează că, în aceste condiţii, “s-a decis lansarea unei investigaţii oficiale şi se vor cere explicaţii suplimentare de la autorităţile britanice cu privire la această situaţie”.

În noiembrie 2013, autorităţile britanice au luat decizia de suspendare a împrumuturilor pentru întreţinere (maintenance loans) pentru studenţii din statele membre UE, în scopul verificării legitimităţii acestor împrumuturi. Măsura se aplică studenţilor români şi bulgari care studiază în toate formele de învăţământ superior din Marea Britanie, atât colegii private cât şi universităţi de stat, precum şi studenţilor proveniţi din restul statelor membre UE care studiază doar la colegii private.

Marea Britanie riscă declanșarea procedurii de infringement în cazul sistării împrumuturilor către studenții români

Eurodeputata PNL (ALDE) Renate Weber a solicitat Comisiei Europene să declanşeze o anchetă completă şi amănunţită cu privire la suspendarea, în noiembrie 2013, de către guvernul britanic, a împrumuturilor de subzistenţă pentru studenţii romani şi bulgari, la care anterior fuseseră îndreptăţiţi, se arată într-un comunicat de presă al grupului ALDE, citat de euractiv.ro.

Într-o scrisoare trimisă pe 5 februarie vicepreşedintei Comisiei Europene, Viviane Reding, comisarei pentru educaţie Androulla Vassiliou, respectiv comisarului pentru ocuparea forţei de muncă, Laszlo Andor, europarlamentarul român cere Comisiei că,în cazul în care “se dovedeşte că s-ar fi încălcat prevederile UE, să declanşaţi de îndată procedura de infringement împotriva Marii Britanii, potrivit Tratatului”.

Și Ministerul Afacerilor Externe a sesizat Comisia Europeană, tot pe 5 februarie,  cu privire la măsura de suspendare, în Marea Britanie, a împrumuturilor pentru studenţii români.

Discriminarea studenților români, pe masa Comisiei Europene. MAE cere clarificări

 

Conform unui comunicat de presă, sesizarea Ministerului Afacerilor Externe se referă la modul în care a fost pusă în aplicare, în Marea Britanie, măsura de suspendare a unei anumite categorii de împrumuturi acordate de guvernul britanic studenţilor europeni înscrişi în unităţi de învăţământ superior din această ţară.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Apel către albinuțe și maidanezi (niște lichele)

Români, victime ale atacurilor rasiste cu bombe din Irlanda de Nord: “Suntem speriaţi, vrem să ne mutăm”