in

De pe ringul de box în ringul afacerilor



Chiar dacă am cetățenie britanică, întotdeauna spun, când sunt întrebat, că sunt român”, povestește George Betianu, directorul Riverside Group (London) Ltd. A început totul fără să știe un cuvânt în limba engleză și cu doar £50 în buzunar. Acum deține o companie de taxi, o companie de recrutare, operează și în serviciul sanitar de ambulanță pentru cele mai importante spitale din Londra, deține o companie de curățenie și o companie de turism, oferind servicii de transfer, rezervări de hoteluri, bilete pentru toate evenimentele și excursiile din UK cu microbuzele și autocarele din dotare, iar de curând a înființat și o companie de asistență medicală la domiciliu.

George Betianu a ajuns în Marea Britanie în vara anului 1991. “Pe atunci erau foarte puțini români aici și era foarte dificil să te integrezi în sistemul englezesc. Cu toate astea, ambiția, dorința de a realiza ceva în viață și disciplina impusă de sportul pe care l-am practicat (box – n.r.), m-au făcut să muncesc mult și să mă integrez în sistemul britanic. La șase luni după ce am ajuns în această țară, m-am gândit că cea mai bună meserie pe care o puteam practica era taximetria”.

“Am lucrat ca self employed timp de cinci ani, având astfel posibilitatea de a învăța cartografia orașului si limba engleză. În acești cinci ani, am avut suficient timp pentru a reflecta asupra înființării și organizării unei afaceri, cu speranța că eforturile depuse vor duce la extinderea acesteia și, de ce nu, la înființarea altor activității care au devenit, din simple idei, afaceri de success. Văzând și cunoscând noi oameni în această țară, am realizat că mereu înveți câte ceva și poți construi ceva în Marea Britanie, dacă perseverezi și ești consecvent”.

Pe cont propriu

“În 1997 am reușit să-mi obțin toate documentele necesare înființării acestei compani de taxi, Riverside Cars, iar de atunci au început cu adevărat provocările pe plan personal și profesional. Familia m-a susținut pe tot parcursul drumului, reușind astfel să pun bazele afacerii și să o dezvolt.” Își aduce aminte că au fost perioade în care, atunci când angaja șoferi, nu avea comenzi, și invers. Nu a fost ușor. “Am muncit continuu, uneori chiar mai mult decât colaboratorii mei. Doar după trei ani au în ceput să se vadă rezultate mai semnificative, abia după ce am obținut contracte cu trei spitale importante din Londra. Din acel moment am reușit să mai deschid și alte companii care să fie o completare la firma de taxi.

Cum am avut probleme și cu găsirea forței de muncă, am fost nevoit să deschid o companie de recrutare, companie care în momentul de față a plasat peste 200 de persoane pe piața muncii din UK, în diferite domenii, cum ar fi cel hotelier, alimentar sau al construcțiilor”. Acum afacerea s-a dezvoltat, operând și servicii de curierat rapid cu motociclete și mașini din dotare. În cadrul companiei de curățenie Riverside Cleaning își desfășoară activitatea circa 50 de persoane, în mare parte de naționalitate română, majoritatea lucrând ca self employed.

Lanț de idei

“În perioada cât am lucrat ca taximetrist în Londra am cunoscut foarte multe persoane care erau în căutare de hoteluri și astfel mi-a venit o nouă idee de afacere. M-am gândit să deschid o companie de turism. La început am colaborat doar cu clienți pe care îi cunoșteam anterior, dar în prezent colaborez cu agenții de turism din întreaga lume și ofer servicii de transfer, rezervări de hoteluri, bilete la toate evenimentele și excursii în UK cu micro – buzele și autocarele din dotare”. “Cea mai recentă afacere înființată este cea de asistență medicală la domiciliu, care oferă clienților planuri de îngrijire personalizată: asistență 24 din 24 de ore, asistență în îndeplinirea obligațiilor casnice, asistență în menținerea igienei și sănătății persoanelor cu disabilități sau mai puțin capabile în a se ajuta singure”.

În acest moment, grupul de companii Riverside colaborează cu aproximativ 400 persoane, 70% fiind de naționalitate română. George Betianu se mândrește că plățile salariilor și ale contribuțiilor la bugetul de stat au fost întotdeauna onorate la timp. “În toți acești ani de activitate, toate controalele financiare au avut rezultate favorabile, fapt ce m-a ajutat la buna dezvoltare și funcționare a companiilor.

Afacerile înfloresc

Chiar dacă e recesiune, noi nu am fost afectați, ba din contră, în această perioadă am avut o creștere economică bună, pe fondul serviciilor de bună calitate pe care le oferim”. George Betianu este dispus să-i ajute și pe alți români: “Porțile noastre sunt deschise tuturor celor care vor o șansă, un sfat sau chiar un loc de muncă. Român fiind și începând de la zero, înțeleg piedicile și greutățile pe care le pot întâmpina unii concetățeni pe meleagurile britanice și sunt bucuros să văd românii cu povești de succes”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Povestea cerșetorilor romi naște comentarii ironice

Băsescu poate sta liniștit. Grecia iertată de 50% din datorii