A riscat și a câștigat. Așa ar putea fi descrisă, în modul cel mai simplu, experiența de viață a lui Dragoș Grigore. În urmă cu șase ani a decis să rămână în UK, chiar dacă avea doar o viză temporară. Prezentul arată că a luat decizia corectă. Astăzi este site manager la o firmă de renovări de locuințe din Londra și a reușit să-și aducă și toată familia aici.
Acum șase ani, când Dragoș a plecat din România, era destul de greu să mergi la muncă în afară. Românii aveau nevoie de vize și de cele mai multe ori mulți își asumau riscuri enorme ca să poată ieși din țară. Dragoș a încercat mai întâi în Spania. “Începusem să mă pregătesc pentru meseria de profesor, meseria părinților mei, dar văzând dezamăgirea lor că nu ne pot oferi un trai decent, așa cum ar fi vrut, am decis să plec în afară, mai întâi în Spania. După câtva luni însă m-am întors acasă. Cu datorii, dezamăgit, dar cu o experiență în plus. Am încercat să mă angajez la București, dar salariul era cât să îmi plătesc abonamentul și mâncarea. Prietena mea de atunci, soția mea acum, Oana, a plecat cu viza au-pair, în septembrie 2005, la Londra. Eu m-am înscris și am reușit la Agronomie, am promovat toate examenele din prima sesiune și așa am obținut un contract de muncă pentru Anglia, un contract sezonier, pentru student, deci, viza mult visată”.
Legal, la cules de flori
Dragoș a ajuns legal în sudul Angliei în ianuarie 2006, la cules de flori. “Frumos și ușor s-ar spune din afară, dar prefer să nu îmi amintesc de acea perioadă. De la 196 cm să te apleci să culegi flori, la fiecare 10 secunde, este vorba doar de o comedie tristă, ca rațele la ciugulit iarbă. Am riscat și am plecat de la fermă. Am venit în Londra la Oana. A fost foarte greu la început, nu lucrasem nimic înainte, ceva care să mă ajute în Anglia, nu cunoșteam o meserie, doar mă ocupam cu baschetul în țară. Poate mult mai ușor este să te adaptezi aici dacă vii din țară știind o meserie, având o bază. În Londra am început de la zero, de la munca de jos. Primul loc de muncă a fost la compania Pilon. Acolo m-am specializat ca floor layer, acolo am început să înțeleg ce în seamnă munca pe șantier și responsabilitatea. După un an de muncă, în ianuarie 2007 am reușit să îi ajut și pe sora mea mijlocie și pe prietenul ei, acum soț, să vină la Londra. {i ei au luat-o aici de la zero și acum amândoi sunt foarte bine. Apoi au venit și celelalte două surori ale mele.”
Anglia te învață munca adevărată
“Sunt deja șase ani de când trăiesc în a ce as tă țară. Am învățat aici niște lecții de care sunt mândru. Am învățat să respect le gea și să fac muncă de calitate. Nu știu dacă în țară aș fi reușit, dar nu pentru că nu aș fi vrut, ci pentru că aș fi fost obligat de împrejurări să mă adaptez la altceva pentru a mă descurca. În Anglia chiar se muncește. În domeniul în care lucrez eu stresul este enorm, nu ai timp uneori nici să mănânci. Sunt tot felul de probleme care apar și care trebuie rezolvate în cel mai scurt timp. Ești responsabil și profesionist? Reziști. Nu ești, atunci este sigur altcineva care te poate înlocui. Timpul a trecut, am ajuns site manager la compania Conarg, o companie românească care se ocupă cu renovarea caselor de consiliu, am o familie minunată, doi copii care îmi umplu viața. Pentru ei muncesc, ei îmi oferă în fiecare dimineață raza de soare de care am nevoie pentru a continua”.
Vacanțe în România
“Revenim cu plăcere de fiecare data în România, ne vizităm prietenii și rudele. Copiii mei petrec vacanțele acolo. Nu este ușor să te afli departe de țară, până la urmă acolo îți sunt rădăcinile, acolo ai trait și bune și rele, acolo sunt amintirile copilariei, acolo este mormântul tatălui meu lângă care nu am putut fi în timpul bolii, dar am fost cu sufletul și cu ajutorul material. Nu știu însă dacă o să ne petrecem toată viața în Anglia. Dar pentru moment viața noa stră este aici. Fetița noastră merge acum la grădiniță și de la anul va începe școala aici. Este jenant, din punctul meu de vedere că nimeni nu face nimic ca să fie mai bine și în țară. Noi, cei din afară, încercăm să îi ajutăm pe cei de acasă, mai trimitem bani sau diverse alte lucruri, dar am ajuns la concluzia că mai bine încercăm să ne aducem cu totul familiile aici. Surorile mele sunt toate în Anglia, doar mama a rămas acasă. Sperăm să o convingem să vină și ea aici definitiv.”
