in

Președintele Comisiei Camerei Comunelor pentru Afaceri Interne, Keith Vaz susține cetățenii români în UK

Întârzierile în ceea ce privește eliberarea permiselor de muncă pentru românii din Marea Britanie au fost catalogate drept “intolerabile” de către Keith Vaz, președintele laburist al Comisiei Camerei Comunelor pentru Afaceri Interne, într-un comunicat de presă trimis, joi, Ziarului românesc.



Keith Vaz, care a vizitat România de mai multe ori, a trimis o scrisoare către British Home Secretary prin care a întrebat de ce cetățenii români, care sunt cetățeni ai Uniunii Europene, sunt tratați în acest mod.

Românii sunt printre primele zece naționalități europene care studiază în UK. Ei pot obține permisul de lucru doar dacă au certificatul de înregistrare care să confirme că sunt studenți. În ciuda promisiunii UK Border Agency, instituția care se ocupă cu eliberarea permiselor de muncă, de a soluționa cererile în proporție de 95 % în șase luni, cei mai mulți studenți primesc un răspuns cu mult după acest termen. UKBA lucrează în acest moment la aplicațiile primite în luna decembrie. Ambasadorul României în Marea Britanie a discutat de altfel această problemă cu Keith Vaz în trecut.

Fără aceste permise de muncă, studenții români se află în imposibilitatea de lucra, deci de a se putea sprijini financiar pe timpul studiilor.

Keith Vaz: Anglia apreciază talentul românesc

“Este intolerabil ca cetățenii români să aștepte șapte luni și jumătate pentru a obține permisul de muncă în UK. Cetățenii români sunt cetățeni ai Uniunii Europene și ar trebui să li se acorde aceeași atenție ca celorlați cetățeni UE. UK Boreder Agency nu a reușit să rezolve aceste cazuri rapid și eficient. Știm foarte bine că cetățenii români au ajutat la construirea stadionului olimpic. Aceasta nu este o modalitate acceptabilă de a spune mulțumesc cetățenilor unei țări care sunt prietenii și aliații noștri”, a spus Keith Vaz.

Anca Pandele

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Am ratat podiumul la scrimă şi canotaj. Programul sportivilor români în a şaptea zi

“Pot să-mi iau concediu când vreau”