in

Limba română, a treia cea mai vorbită limbă în Anglia și Țara Galilor, date surpriză ale recensământului

Conform ultimului recensământ realizat de Oficiului Național de Statistică (ONS) din Marea Britanie, româna este cea mai vorbită limbă în Anglia și Țara Galilor după engleză și poloneză.

În intervalul 2011-2021, numărul vorbitorilor de română care trăiesc în Anglia și Țara Galilor a avut o creștere explozivă. Concret, limba română era vorbită de 472.000 de persoane (0,8%) în Anglia și Țara Galilor (populație totală 57,7 milioane), potrivit datelor recensământului efectuat în 2021 și publicate pe pagina Oficiului Național de Statistică (ONS), după ce la precedenta analiză a structurii populației, cea din 2011, doar 68.000 de cetățeni au declarat că vorbeau această limbă, scrie adevarul.ro.

„Am fugit de războiul din Ucraina cu fiul meu și am primit un loc de muncă cu normă întreagă, dar încă nu îmi permit să închiriez la Londra”

romani in anglia

Româna este cea mai vorbită limbă în Anglia și Țara Galilor după engleză și poloneză

Practic, în zece ani s-a înregistrat o creștere de aproape șapte ori a numărului de vorbitori de română care trăiesc în Anglia și Țara Galilor, acești sărind într-un clasament al vorbitorilor de limbi străine, alta decât engleza, de pe locul 19 în 2011 direct pe locul 2 în 2021. În 2011, locul vorbitorilor de limba română era deținut de cei care comunică în panjabi, dialect folosit de cetățeni pakistanezi sau indieni din regiunea Panjab.

Astfel, conform datelor ONS, româna este cea mai vorbită limbă în Anglia și Țara Galilor după engleză și poloneză. În Anglia, 466.000 de persoane (0,9%) vorbesc româna, dintre care 159.000 în Londra (1,9%), cei mai mulți vorbitori de română aflându-se în sectorul Harrow din nord-vestul capitalei – 19.000 (7,5%).

Zece la sută dintre români nu vorbesc… româna

De precizat că, așa cum arată date statistice oficiale, numărul persoanelor cu cetățenie română în Anglia și Țara Galilor a fost de 550.000 la recensământul din 2021. Astfel, aproape 10 la sută dintre românii din Anglia și Țara Galilor s-au declarat vorbitori de altă limbă, alta decât româna, cel mai probabil engleză. Menționăm că în această statistică nu sunt cuprinși românii din Scoția și Irlanda de Nord, care au fost contabilizați separat, iar numărul acestora s-ar ridica la cel mult 400.000.

Poloneza a rămas cea mai vorbită limbă după engleză în Anglia și Țara Galilor, cu 612.000 sau 1,1% (546.000 în 2011), panjabi 291.000 (273.000), urdu 270.000 (269.000), portugheză 225.000 (133.000), spaniolă 215.000 (120.000), arabă 204.000 (159.000), bengaleză 199.000 (221.000), gujarati 189.000 (213.000) și italiană 160.000 (92.000).

De ce în cifrele oficiale există diferențe

Sociologul Mircea Kivu a explicat și de ce în cifrele oficiale există diferențe între numărul românilor din Anglia și Țara Galilor și al celor care au declarat că utilizează limba maternă. „Este vorba de românii care au plecat de ceva vreme și și-au întemeiat familii în Marea Britanie. Ei nu mai utilizează de mult limba română în familie sau la locul de muncă, așa că la recensământ au spus realitatea. În niciun caz nu vorbim de o frică de a recunoaște că vorbesc româna, ci este purul adevăr.

Este aceeași situație întâlnită și la noi la referendum. Adică noi avem mai puțini vorbitori de maghiară decât totalul etnicilor maghiari. Probabil, sunt oameni care fac parte sau provin din familii mixte și care nu mai vorbesc maghiara în casă, pur și simplu”, a subliniat sociologul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 5]

Criza alimentară pe insulă, penurie și raționalizare: Marea Britanie nu mai are ouă

pub inchis

Criză majoră! Multe pub-uri și fabrici de bere din Marea Britanie vor fi nevoite să își închidă definitiv porțile