Românul care dispăruse fără urmă de pe Aeroportul Luton, din Londra, a fost găsit viu și nevătămat. Acesta fusese chestionat de Polițiștii de Frontieră britanici care au hotărât că nu poate intra în Regatul Unit din cauza faptului că nu putea justifica faptul că a venit doar în vizită și nu ca să lucreze.
Iulian Ariton, de 29 de ani, alături de mai mulți români, a fost reținut de autorități. După o noapte petrecută în custodia celor de la imigrări, au fost retrimiși acasă, în România.
Este un nou semnal că lucrurile nu mai sunt la fel ca înainte și că cei care vin aici trebuie să aibă dovezi indubitabile pentru poliția de frontieră că vin în vacanță, dacă nu dețin rezidență sau viză de muncă sau studii.
Românul zburase sâmbătă dimineața, din Bacău, și ar fi trebuit să fie în aeroport la ora 09.55, dar nu a mai apărut, iar telefonul mobil îl avea închis.
Iulian nu avea rezidență aici, dar fratele lui a declarat că ar fi venit în vacanță. Acesta a declarat că a sunat la poliție, dar i s-a spus că Iulia trecuse cu bine de control și intrase în aeroport. Familia l-a căutat ore întregi în Aeroportul Luton fără să fie informată că acesta este în siguranță.