Ștefan Voloșeniuc, viceprimar la Londra: Românul declarat de publicația podul.ro „cel mai popular român din Marea Britanie”, candidează pentru Great London Assembly la alegerile din mai 2024. Dacă Partidul Conservator va câștiga Primăria Londrei, el are șanse să devină viceprimar.
>>> Interpelare în Parlament privind activitatea secțiilor consulare ale României în U.E. și Marea Britanie
Ștefan Voloșeniuc, viceprimar la Londra
Ștefan Voloșeniuc, originar din Bucovina, este un antreprenor de succes stabilit de mulți ani în Marea Britanie. Cu susținerea Partidului Conservator, el ar putea reprezenta și lupta pentru nevoile comunității românești în metropola Londra.
Cu peste 1 milion de români stabiliți în Marea Britanie, voturile lor devin esențiale în politica din Masrea Britanie. Londra a devenit al treilea oraș cu cei mai mulți români după București și Chișinău, ceea ce spune multe despre importanța comunității noastre.
Alături de Cllr Susan Hall, candidata conservatorilor la Primăria Londrei, Ștefan Voloșeniuc vizează transformarea orașului într-un loc mai sigur, mai curat și mai bun. Lucrând împreună, pot aborda provocările și investi în infrastructură și proiecte care să îmbunătățească calitatea vieții tuturor locuitorilor.
>>> Britanicii plâng după români, sunt doriți muncitori sub 35 de ani. „Le oferim vize”
„O zi de mare bucurie pentru Londra”
Ștefan Voloșeniuc, viceprimar la Londra – Ștefan Voloșeniuc a scris acest mesaj pe pagina sa de Facebook:
„Astăzi, este o zi de mare bucurie pentru Londra, deoarece speranța pentru un viitor mai bun este tot mai aproape. Sunt extrem de incantat să anunț că draga mea colegă și prietenă, Cllr Susan Hall, a fost selectată ca și candidat al partidului conservator pentru funcția de primar al Londrei in alegerile care vor avea loc anul viitor in luna Mai. Susan este o persoană de încredere și dedicată, iar cu ea la conducere, suntem hotărâți să transformăm Londra într-un oraș mai sigur, mai bun și mai curat.
Această alegere este remarcabilă și deosebită pentru românii din Londra. Pentru prima dată în istoria metropolei londoneze, românii au posibilitatea să aibă propriul viceprimar. Acesta este un pas important în reprezentarea comunității noastre și în asigurarea că nevoile și aspirațiile noastre vor fi luate în considerare în luarea deciziilor care afectează orașul în care trăim.
>>> Londra. Ștefan Voloșeniuc, candidat la Senatul României: „Primarul Londrei este un incompetent”
Cu Susan la cârma orașului și cu sprijinul tuturor, vom putea face progrese semnificative în abordarea provocărilor pe care le întâmpinăm în Londra. Vom lucra împreună pentru a asigura o infrastructură mai bună, pentru a promova siguranța comunității și pentru a investi în proiecte care să îmbunătățească calitatea vieții tuturor locuitorilor. Împreună, putem construi un Londra mai puternică și mai prosperă pentru toți.
Să fim mândri de această realizare și să privim cu optimism către viitorul nostru comun în frumoasa noastră capitală, Londra.”
>>> Ștefan Voloșeniuc pierde la mustață alegerile în Edgware. A obținut cel mai mare număr de voturi dintre candidații români
sursa: podul.ro, ZiarulRomanesc.net