in

Vești bune pentru românii care au muncit în Marea Britanie și s-au retras la pensie în România

Pensiile românilor care au muncit în Marea Britanie – La momentul actual, românii stabiliți în Marea Britanie pot obține o pensie de stat după minim 10 ani de contribuții, cu respectarea principiului totalizării perioadelor de cotizare din toate statele UE în care au lucrat legal și au plătit cotizații pentru pensie.
Salariul de trai la nivel național în Marea Britanie va crește la „cel puțin” 11 lire pe oră

Pensiile românilor care au muncit în Marea Britanie

O întâlnire despre această chestiune au avut loc între Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București, și Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii din România.

Discuția s-a concentrat pe transferul drepturilor de pensie ale cetățenilor români care locuiesc în Regatul Unit și se întorc în România după pensionare. A fost discutată și situația pensionarilor din Marea Britanie care au contribuit la sistemul de pensii din România.

Protejarea drepturilor lucrătorilor

Un alt aspect al discuției a fost întărirea colaborării pentru protejarea drepturilor lucrătorilor din ambele țări.

„Ne dorim să avem o comunicare mai bună cu cetățenii noștri din ambele țări astfel încât toți să știe care le sunt drepturile și obligațiile pe care le au chiar dinainte de a pleca. Apreciez enorm misiunea pe care ați avut-o în România și felul în care ați făcut ca vocea românilor să fie auzită în Marea Britanie”, a spus Simona Bucura-Oprescu.
Milioane de oameni din Marea Britanie vor primi o creștere a veniturilor de 901 lire sterline

„Corpul diplomatic de la București suntem impresionați de căldura românilor. Susținem parteneriatul nostru strategic și avem în continuare multe proiecte comune în domeniul muncii”, a spus ambasadorul Andrew Noble.

Comunitatea de români este una dintre cele mai numeroase din Marea Britanie. 1.106.280 conaționali au primit noul statut de rezidență în Regat în baza Acordului de Retragere din Uniunea Europeană, fiind cea mai numeroasă comunitate de străini cu acest statut. Românii sunt, în general, bine integrați, iar majoritatea lucrează în sectoarele deficitare ale pieței muncii (medici, asistenți medicali, agricultură, construcții, agricultură, construcții îngrijirea persoanelor în vârstă), informează ministerul Muncii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 96 In medie: 4]
Inflația din Marea Britanie

Inflația din Marea Britanie: care bunuri și servicii s-au scumpit cel mai mult

creditul universal va crește

Suplimentul de 600 de lire sterline va intra în conturile bancare a milioane de rezidenți din Regatul Unit