Medicul român Lucica Ditiu, expert în sănătate publică și directorul executiv al Stop TB Partnership din mai 2011, spune că lumea a luat-o razna după ce pentru o boală care a apărut în urmă cu câteva luni se dezvoltă peste 100 de vaccinuri.
Medicul avertizează că eforturile de stopare a tuberculozei, boală care ucide 1,5 milioane de oameni anual, au fost anulate de criza COVID, iar prețul plătit va fi uriaș, relatează The Guardian.
Semnalul de alarmă este tras într-un studiu realizat în colaborare cu instituțiile de top Imperial College London, Johns Hopkins University și Avenir Health.
Astfel, până în 2025, cercetătorii estimează că vor fi până la 6,3 millioane de noi îmbolnăviri de TBC.
În plus, 1,4 milioane de oameni cu TBC ar putea rămâne nediagnosticați și netratați și ar risca să moară. Oamenii de știință au obținut aceste cifre lucrând după un model de 3 luni de carantină, urmate de 10 luni necesare pentru ca serviciile să revină la capacitate normală, după ridicarea restricțiilor. „Vorbim despre foarte multe decese cauzate de TBC. Este strigător la cer că sunt abandonate programe și cercetări aflate în derulare, cu costul atât de multor vieți”, subliniază Dr. Lucica Ditiu.
Tuberculoza ucide 1,5 milioane de oameni anual. În ultimii ani, cifrele au fost în scădere, datorită îmbunătățirii serviciilor medicale țintite pe prevenția TBC și tratarea timpurie.
În urmă cu 5 ani, liderii mondiali și-au propus eradicarea TBC până în 2030, iar în timpul unei întâlniri la nivel înalt din 2018 s-au făcut promisiuni de dublare a fondurilor pentru cercetare până în 2022. “Nu avem un vaccin pentru TBC, nici pentru HIV, nici pentru malarie… Tuberculoza e o boală veche. În ultima sută de ani, am obținut un vaccin (este vorba despre cel pentru copii – n.r.) și am mai avut două sau trei seruri cu potențial.
În schimb, COVID-19 e printre noi de câteva luni și deja sunt anunțate 100 de potențiale vaccinuri! Mă scuzați, dar am senzația că lumea a luat-o razna”, a spus emdicul român.