O tânără din Londra se luptă de ȘASE luni cu COVID-19. Are simptome bizare

O tânără din Marea Britanie nu reușește să scape de COVID-19 de 168 de zile, iar medicii sunt pur și simplu bulversați de acest caz, care prezintă noi simptome în fiecare săptămână.

Potrivit BBC, citat de PROTV, Monique Jackson crede că s-a îmbolnăvit de Covid-19 la începutul pandemiei și, deși au trecut șase luni de atunci, tânăra nu se simte bine deloc.

Angajată a unei galerii de artă din Londra, Monique este suspectată de o formă a bolii pe care medicii abia încep să o studieze.

La început, ea părea că are o variantă ușoară a coronavirusului, dar simptomele nu au dispărut nici în șase luni de la începutul pandemiei.

Tânăra povestește că deși era o persoană „aproape hiperactivă”, practica boxul thailandez, jiu-jitsu și făcea ciclism 20 de kilometri pe zi, viața sa s-a schimbat complet. Acum, spune ea, trebuie să economisească suficientă energie pentru a se spăla pe dinți.

„Nu sunt o persoană leneșă”, spune Monique, adăugând că sunt zile în care reușește doar să coboare niște scări.

În primele două săptămâni s-a simțit epuizată – era atât de obosită încât abia se mai putea ridica din pat, scrie BBC. În Londra era încă frig, dar tânăra trebuia să țină pe cap o pungă de gheață pentru a se răcori.

În a doua săptămână de boală avea probleme de respirație și a ajuns la urgențe. Nu a fost testată atunci, pentru că nu existau suficiente teste. Ulterior a primit și confirmarea. După două săptămâni, unele dintre simptome au dispărut, dar au fost înlocuite de altele noi.

„Simțeam o durere puternică în piept. Apoi, durerea se transforma într-o senzație de arsură. Simțeam o durere atroce în partea stângă. Credeam că sufăr un infarct”, povestește tânăra.

Avionul GROAZEI în Marea Britanie. Sute de pasageri care au sosit din Grecia, obligați să intre în carantină pentru COVID-19

După șase săptămâni, a avut simptomele unei infecții urinare. Medicul i-a dat tratament cu antibiotic de trei ori, după care a decis că nu era vorba despre o bacterie.

„A fost o agonie. Și apoi totul a continuat”, a mai spus tânăra.

Printre simptomele resimțite s-au mai numărat o durere de gât însoțită de o senzație ciudată la ureche, mâinile i s-au învinețit, erupții ciudate pe tot corpul, dureri puternice în diferite părți ale trupului.

Într-o noapte, în timp ce vorbea cu prietena ei la telefon, a simțit că partea dreaptă a feței i-a căzut. S-a dus direct la oglindă, dar fața ei nu avea nimic. S-a speriat atunci că a făcut un accident vascular cerebral, dar medicii nu au găsit niciun semn.

Unii prieteni au încercat să o ajute, dar au fost și oameni care i-au spus că a devenit obsedată de COVID-19. Tânăra spune că jurnalul pe care îl ține o ajută în această perioadă și că speră ca lucrurile să revină la normal.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cele mai multe școli din Marea Britanie s-au redeschis elevilor. Ce amenzi riscă părinții care nu își trimit copiii la școală

Marea Britanie: Conducea un camion cu bara din față făcută praf. Șofer român arestat