in

Bătaie de joc pe autostrada către Vest: «Bine aţi venit în România! Mai aveţi 40 de kilometri până la prima toaletă»

După ce că avem puţine autostrăzi, şi acelea sunt de evitat. Românii şi străini care intră sau ies din România pe la vama Nadlac găsesc toaletele închise. Disperaţi, cei care sunt în tranzit şi au nevoie la toaletă sunt nevoiţi să îşi facă necesităţile fiziologice în natură.

Toaletele de pe Autostrada Nădlac-Arad, care leagă România de vestul Europei, sunt nefuncţionale, primul grup sanitar deschis fiind la peste 40 de kilometri de graniţă, transmite corespondentul Mediafax.

 



Cu o singură excepţie, respectiv locul în care se află birourile Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) în frontieră, niciun alt grup sanitar de pe Autostrada Nădlac-Arad nu este funcţional, iar mizeria adunată în jurul toaletelor este de nedescris. Şi robinetele cu apă din parcări sunt oprite.

Pe uşile clădirilor care ar trebui să găzduiască toaletele este un afiş prin care CNADNR îşi cere scuze pentru incovenient.

„Nu se poate aşa ceva, este inacceptabil să te duci în natură, în boscheţi, aşa ceva nu se poate! Mai avem preţenţii că suntem ţară civilizată”, a declarat unul dintre călători.

„Welcome to Romania, cu lacătul pus! Păi am văzut că şi în vamă şi aici e la fel, probabil este aceeaşi firmă care administrează. Acuma… suntem nevoiţi să… ne descurcăm. Nu este România o ţară cu o populaţie, în majoritatea ei, rurală?”, a spus un alt bărbat.

Un cetăţean bulgar s-a luat cu mâinile de cap când a văzut ce e în spatele WC-ului: „Problem, no toilette. Problem, no toilette” – a spus, consternat, omul.

Întrebaţi despre această situaţie de corespondentul Mediafax, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara au informat că procedura de achiziţie a serviciului de întreţinere şi curăţenie a fost întârziată circa o lună şi jumătate din cauza unor modificări legislative.

„În această perioadă la Direcţia Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara se desfăşoară procedura pentru achiziţionarea unui nou serviciu de curăţenie a acestor spaţii. Data limită de depunere a ofertelor pentru tronsonul Nădlac – Remetea Mare este 9 noiembrie. Până când se va încheia un nou contract de prestări servicii, în majoritatea spaţiilor de pe autostradă curăţenia şi întreţinerea se vor realiza în regie, cu personal propriu al DRDP Timişoara. Ne cerem scuze pentru neplăcerile care apar în acest proces până la contractarea unui nou serviciu de curăţenie, timp în care vom efectua mai des controale în punctele deschise”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Alina Sabou.

 Motivul pentru care majoritatea femeilor din UK nu fac duş în fiecare zi

(VIDEO) Români în condiții mizerabile la o fermă din Kent. „Mirosea a hoit, a ghetou!”

INCREDIBIL: Avea un cadavru în maşină! Un român care se întorcea din Germania, oprit la Vama Nădlac

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Klaus Iohannis și Theresa May negociază BREXITUL românilor

Traficanţii racolează minori pe reţelele de socializare. Tu ştii ce face copilul tău pe Facebook?