in

Boc: Dacă România era condusă de sindicate, era demult în colaps economic

boc



Premierul Emil Boc a declarat, vineri, în timpul unei vizite pe şantierul autostrăzii Arad-Timişoara, că, dacă sindicatele ar fi condus România, ţara ar fi fost “demult în colaps economic”. Întrebat dacă în cazul în care sindicaliştii de la CNSLR Frăţia vor picheta congresul de alegere a conducerii Comisiei naţionale a PDL şi şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL, îi va invita pe liderii sindicatului la discuţii, Boc a spus că va purta discuţii cu aceştia. “Dacă România era condusă de sindicate, atunci era demult în colaps economic şi acest lucru se poate vedea raportându-ne la ce se întâmplă în Europa. Sindicatele sunt parte a acestei ţări, la fel ca toţi românii şi ei au aceleaşi responsabilităţi să mergem înainte”, a spus Boc. Reprezentanţii CNSLR Frăţia au afirmat că este posibil să picheteze lucrările convenţiei PDL de la Timişoara. Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, au vizitat, vineri dimineaţă, şantierul autostrăzii Arad-Timişoara.  Prilej cu care, premierul Emil Boc a declarat în timpul vizitei că este “profund nemulţumit” de faptul că nu se respectă termenele contractuale şi că va cere Ministerului Transporturilor sancţionarea constructorului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Judecător britanic, frustrat de un infractor român

Un violonist și o pianistă, câștigătorii ediţiei 2011/12 a Bursei Enescu, oferită de ICR Londra