in

Cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume a fost prins. Este român şi a falsificat 1,7 milioane de lei

Cel mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume, care a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României, a fost prins de polițiști. Anunțul a fost făcut de DIICOT, care precizează că aceasta a condus din 2014 o rețea care a falsificat bancnote de 100 de lei în valoare de 1,7 milioane de lei. Asta înseamnă 17.065 de bancnote.

Procurorii DIICOT au efectuat, miercuri, cinci percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în oraşul Buşteni într-o cauză ce vizează destructurarea unei grupări infracţionale care a falsificat 17.065 de bancnote de 100 de lei, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 1.706.500 de lei, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, gruparea respectivă este specializată în: falsificare de monedă complicitate la falsificare de monedă, punerea în circulaţie de valori falsificate complicitate la punerea în circulaţie de valori ,falsificate deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, complicitate la deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, înşelăciune şi complicitate la înşelăciune.

Procurorii susțin că, din primăvara lui 2014, grupul infracțional a falsificat 17.065 de bancnote de 100 de lei, prejudiciul în cauză ridicându-se la aproximativ 1.706.500 de lei. „Liderul grupării avea rolul de a îi coordona pe ceilalţi membri, fiind implicat în procurarea/deţinerea de materiale şi instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede şi punerea acestora în circulaţie, inducând astfel în eroare mai multe persoane”, anunță DIICOT.

”Super leii”, banii falși aproape imposibil de identificat

Liderul grupului a reuşit să producă cele mai bune falsuri din istoria României şi să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume, conform DIICOT. Bancnotele aveau imitate toate elementele de siguranță, inclusiv microperforaţiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care îşi schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultravioletă, iar din acest motiv a fost denumit generic „SUPER LEU”, precizează DIICOT.

Autoritățile precizează că evoluția a fost „una spectaculoasă”, fiind petnru prima dată în istoria falsului de monedă din România când aceasta era identificată în circuitul financiar cu precădere în centrele de procesare de numerar, ceea ce îndepărta practic momentul punerii în circulație de momentul identificării bancnotei. În toate situațiile în care erau identificați martori (casieri ai unităților comerciale sau alte altor instituții financiare – bănci comerciale) nici unul nu a putut oferi suport informațional întrucât nu și-a dat seama la momentul încasării că bancnota este un fals.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Monstrul din Loch Ness, fotografiat de un turist? „Cea mai bună imagine a lui Nessie din toate timpurile”

Wizz Air și Ryanair nu respectă îndrumările privind sănătatea pasagerilor