in

Cum au sărbătorit românii Învierea Domnului



Creştinii ortodocşi din România şi din întrega lume au sărbătorit duminică, 5 mai, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, cea mai importantă sărbătoare din calendarul creştin.

La miezul nopţii, clopotele Catedralei Patriarhale din Bucureşti anunţau Învierea Mântuitorului. Peste 30.000 de oameni au participat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la slujba de Înviere din Capitală, aproape 7.000 dintre aceştia mergând să ia Lumină pe Dealul Patriarhiei, de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care după ce a dat citire Evangheliei după Matei, a ţinut o predică în faţa tuturor celor prezenţi la Patriarhie. Credincioşii care nu au plecat acasă imediat după primirea luminii sfinte şi care au respectat tradiţiile au înconjurat biserica de trei ori, s-au rugat pentru cei morţi şi, după slujbă, au sfinţit bucatele pentru masa de Paşte.

În ţară, sute de mii de oameni au umplut bisericile, care s-au dovedit neîncăpătoare pentru cei ce au vrut să îşi reafirme credinţa. La miezul nopţii, cu toţii au luat lumină şi s-au rugat pentru sănătate şi o viaţă mai bună. Catedralele Mitropolitane din Timişoara şi Iaşi s-au dovedit neîncăpătoare, ca şi cea din Sibiu, unde s-au strâns circa 4.000 de oameni. La Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia au venit şi membri ai familiei regale: principii Radu şi Nicolae şi sora sa, Elisabeta Karina. Aproximativ 7.000 de persoane au mers, sâmbătă noapte, în Portul turistic din Mangalia, unde a fost oficiată slujba de Înviere, fiind adusă Lumina Sfântă de la Ierusalim.

Paşte românesc în Spania

Cu gândul acasă, aproximativ 2.000 de români care locuiesc în Madrid au mers să ia lumină de la Biserica Românească din capitala Spaniei. Pentru mulţi, este ultima legătură cu viaţa pe care au lăsat-o în urmă şi la care nu vor să renunţe. Cu toţii s-au rugat ca românii de pretutindeni să aibă o viaţă mai bună şi mai liniştită.

Biserica şi străzile adiacente au fost neîncăpătoare pentru românii veniţi în număr mare la slujba de Înviere.

La Madrid, românii sunt minoritatea cea mai numeroasă. Conform ultimelor date statistice, aproape 250.000 de români locuiesc aici, iar în total, în Spania trăiesc aproape 900.000 de conaţionali.

Paştele pe Valea Prahovei

Peste 10.000 de turişti şi-au petrecut sărbătorile de Paşte în staţiunile de pe Valea Prahovei, unii dintre ei profitând de stratul de zăpadă de pe pârtiile din Bucegi, alţii făcând plajă la 2.000 de metri altitudine, în timp ce alţii au petrecut în aer liber, pe Valea Cerbului.

Potrivit hotelierilor şi reprezentanţilor agenţiilor de turism, toate locurile de cazare din staţiunile de pe Valea Prahovei au fost ocupate în această perioadă.

Punctul de atracţie în noaptea de Înviere a fost Mănăstirea Sinaia, unde mii de oameni au participat la slujbă şi au primit lumină.

O vacanţă la munte, în Azuga, Buşteni sau Sinaia a costat între câteva sute de lei şi câteva sute de euro, în funcţie de numărul de nopţi de cazare şi de clasificarea hotelului. Pachetele turistice au inclus meniu tradiţional la masa de Paşei, iar unii hotelieri au oferit turiştilor acces la SPA, masaj şi chiar posibilitatea de a participa la pregătirea mesei de Paşte.

Peste 15.000 de români, pe litoralul Bulgariei

Ca în fiecare an, Bulgaria a fost o atracţie pentru români în perioada sărbătorilor Pascale. Peste 15.000 de români au sărbătorit Paştele în Bulgaria. Destinaţiile preferate au fost Balcic, Albena şi Nisipurile de Aur. Bulgaria practică un turism în stil german, având în vedere că la începutul anilor 1990 s-au făcut numeroase investiţii germane în acest sector. Bulgarii au menţinut ştacheta şi oferă servicii de bună calitate la preţuri rezonabile. Sute de români au petrecut ziua de 1 Mai în Bulgaria, dar mult mai mulţi au ajuns de Paşte. Unităţile hoteliere au avut un nivel de rezervare de aproape sută la sută, iar peste 90% dintre rezervări au fost făcute de români. O cameră la un hotel de 4 stele în regim all inclusive costă 30 de euro de persoană.

Indigestii, tentative de suicid şi mult alcool

Prima zi de Paşte a adus şi zeci de pacienţi în Secţiile de Urgenţă din ţară. Mulţi români au mâncat sau au băut prea mult.

Peste 100 de bucureşteni au chemat ambulanţa duminică, după ce au făcut excese culinare în noaptea de Înviere. În total, au fost înregistrate aproximativ 1.000 de apeluri, un număr de intervenţii mai mic cu aproape 20% faţă de o zi obişnuită.

Pentru 11 bucureşteni, noaptea de Înviere s-a terminat cu o vizită la spital, pentru că au băut atât de mult, încât au fost la un pas de comă.

Medicii de pe ambulanţă au fost chemaţi şi pentru cinci tentative de suicid. Cele mai uşoare cazuri au fost lipotimiile: 20 de persoane au leşinat pe stradă, după ce au ieşit de la slujba de la miezul nopţii.

Accidente rutiere cu 22 de morţi

Sărbătorile au adus cu ele nu numai bucurie, ci şi evenimente mai puţin plăcute. O arată statistica Poliţiei Rutiere, în ceea ce priveşte numărul accidentelor grave înregistrate în perioada mini-vacanţei de 1 Mai şi de Paşte. Nu mai puţin de 88 de evenimente tragice au avut loc pe drumurile ţării, soldate cu 22 de morţi şi 100 de răniţi, dintre care 80 grav. Cauza principală a fost viteza.

Chiar şi aşa, poliţiştii spun că stăm mai bine decât anul trecut, când în perioada Sărbătorilor Pascale au avut loc 180 de accidente, în urma cărora 52 de oameni şi-au pierdut viaţa.

În perioada 1-5 mai, aproximatix 5.000 de şoferi au fost amendaţi, dintre care 300 au rămas fără permisul de conducere.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Poezia diasporei: “Suflet drag”

Daily Mail: Autorităţile au pierdut numărul imigranţilor est-europeni