in

Efecte cumplite asupra României în cazul unui Brexit fără acord, 12.000 de români rămân șomeri imediat

Premierul britanic Boris Johnson afirmă că există o reală posibilitate ca Marea Britanie să nu încheie un acord comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană până la sfârșitul perioadei de tranziție, pe 31 decembrie.

„Sunt gata să discut cu prietenii și partenerii din Uniune când vor dori, dar pentru moment trebuie să vă spun că tratatul nu se întrevede.”, a declarat premierul britanic în primul său comentariu după reuniunea din ajun cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care nu a dus la o deblocare a negocierilor, potrivit Rador.

Părțile continuă să negocieze, dar, în lipsa progreselor, discuțiile s-ar putea încheia duminică.

Mediul de afaceri britanic a reacţionat cu îngrijorare în timp ce Uniunea Europeană a publicat măsuri de urgență pentru situația în care ieșirea definitivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi abruptă, potrivit Rador.

Ce ar însemna un Brexit fără acord pentru România? Piața forței de muncă va fi puternic afectată.

Industria textilă şi de încălţăminte din România ar putea pierde 12.000 de locuri de muncă, adica 2% din PIB şi 1,4% din cifra totală de afaceri din economie, notează Ziarul Financiar.

Un Brexit fără acord ar putea lăsa 130.000 de croitorese şi cusătorese din Europa fără loc de muncă, iar România ar fi a treia cea mai afectată ţară, arată un raport al Confederaţiei Europene a Producătorilor de Haine şi Textile. Mai exact, 12.000 de locuri de muncă din industria textilă din România ar putea fi în pericol în condiţiile în care premierul Boris Johnson nu ajunge la niciun acord cu Ursula von der Leyen.

În cazul unui Brexit fără acord, Italia, România şi Portugalia ar avea de suferit cel mai mult din blocul comunitar, fiecare urmând a pierde 27.000, 12.000 şi respectiv 11.000 de locuri de muncă. Asta înseamnă că în Italia mai bine de un sfert dintre angajaţii din domeniu şi-ar pierde slujbele, pe când în România ponderea e de 12%, potrivit Euratex.

Unele dintre cele mai mari fabrici de textile din România, precum Alison Hayes şi Oztasar, dar şi altele mai mici, produc haine pentru marile grupuri britanice de modă, unele unităţi de producţie locale având pe lista de clienţi doar branduri din Marea Britanie.

„Fabricile care lucrează pentru branduri britanice se confruntă cu probleme majore, au redus numărul de salariaţi şi pentru că nu mai au comenzi se gândesc chiar să închidă din 2021. Britanicii aveau multe branduri care îşi lucrau colecţiile în România. Piaţa de textile resimte punctual efectele acestor falimente şi insolvenţe (Debenhams şi Arcadia – n.red.), dar mai mult efectele Brexitului“, spunea recent designerul Irina Schrotter, care are două fabrici de textile, dar nu lucrează cu branduri britanice.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie: Român de 27 de ani, găsit mort în locuința sa. La ce concluzie au ajuns autoritățile

Brexit FĂRĂ ACORD: Boris Johnson nu s-a întors cu vești bune de la Bruxelles. Marea Britanie se pregătește intens pentru o ieșire fără acord din UE