in

Femeie de 71 de ani din Anglia, moartă în vama Nădlac, șoferul microbuzului a abandonat-o pe asfalt și a fugit

Luni dimineaţă, la Vama Nădlac, o femeie de 71 de ani care venea din Anglia cu un microbuz a murit. În mod incredibil, șoferul a abandonat-o pe femeie jos pe asfalt și a plecat, fiind prins de poliție când începea să se distanțeze.

Imediat a fost chemată echipa D.S.P. aflată în punctul de frontieră, fiind solicitat, prin numărul de urgenţă 112, un echipaj pentru acordarea primului ajutor, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

Între timp, femeia a murit, iar un echipaj medical sosit de pe elicopterul SMURD a declarat decesul.

În urma autopsiei s-a stabilit că infarctul a fost cauza decesului. NU a fost testată pentru coronavirus, au precizat autoritățile.

Publicația Special Arad prezintă fotografii și detalii incredibile ale evenimentului.

La Nădlac e ca-n junglă. Nu vă dați seama ce e aici! Mii de oameni vin și trec zilnic. Nu știu cum mai rezistă medicii, jandarmii și polițiștii! Așa ceva nu cred că s-a întâmplat vreodată”, spun martori oculari din punctul de trecere al frontierei Nădlac II.

Lunii s-a întâmplat ceva care întrece orice așteptare. În condițiile haosului existent, nimic nu ar mai trebui să mire pe cineva.

La frontieră se formează coloane foarte mari, iar medicii de la DSP iau decizia cine intră în carantină și cine în izolare. Poliția rutieră și jandarmii verifică cine intră pe cele două benzi de circulație pe Autostradă. Pe banda de urgență intră doar cei care trebuie să meargă în carantină. Cei care vin din Anglia sunt verificați de DSP, dar pe propria răspundere dau declarații și sunt plasați la domiciliu, în izolare. Cetățenilor de etnie rromă le e frică de carantină. Și cu astea spuse…

Luni, în jurul prânzului, jandarmii și polițiștii au început să strige între ei că un microbuz a fugit, încercând să scape de control și că au lăsat o persoană în frontieră, căzută pe jos. Imediat jandarmii și polițiștii au plecat în urmărirea microbuzului, reușind să îl prindă și „imobilizeze” pe o rază de 10 kilometri, la kilometrul 570 în Nădlac.

În mașină se aflau trei persoane mature și doi copii, microbuzul fiind înconjurat de oamenii legii.

Reluând firul evenimentului, se pare că în coloana formată la vamă, șoferul microbuzului ar fi spus că trebuie să fie lăsat să treacă deoarece „îi e rău la mama”. Ulterior, aceasta a coborât din mașină, o femeie de 71 de de ani, i s-ar fi acordat primul ajutor de către un medic de la DSP, dar a decedat, se pare în urma unui infarct. După vreo 15-20 de minute la fața locului a aterizat și elicopterul SMURD, cu personal medical, însă manevrele de resuscitare au fost fără efect.

„Există două variante, unii spun că femeia ar fi fost lăsată pe jos, moartă, iar cei cu care se afla în microbuz au fugit, alții, cea mai mare parte, susțin că femeia din Șiria (aflată în microbuz după ce a fost luată dintr-o altă mașină, pe teritoriul Ungariei) a coborât din mașină și a fost „văzută” imediat de un medic și a murit în fața acestuia- așa încât noi nu susținem, deocamdată, o variantă sau alta.”, scrie specialarad.ro

Oricum, ulterior decesului, corpul femeii, acoperit cu o pătură, a fost ridicat după aproximativ patru ore de firma de pompe funebre. Era infectată sau nu? – nu poate să răspundă nimeni. Sunt infectați cei cu care se afla în mașină și de aceea au ales să fugă? – nu se știe. Mai ales că celor veniți din Anglia nu li se fac teste, totul fiind declarat pe propria răspundere.

Decedata este din Șiria, la fel ca și ocupanții microbuzului care au părăsit-o în vama Nădlac II.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

NHS Nightingale Hospital - Excel Londra

Șoc la spitalul de la ExCeL Londra: “80% dintre cei conectați la ventilatoare vor muri”

British Airways va suspenda 36.000 de locuri de muncă. Cei afectaţi urmează să primească 80% din salariu