in

Furia unui medic român: “Prietena mea a fost CERTATĂ de popă pentru că s-a vaccinat”

Medicul Radu Lupescu, specialist în Anestezie şi Terapie Intensivă la o clinică din Strasbourg, relatează, într-o postare pe Facebook, despre cazul unui preot care ar certa persoanele care s-au vaccinat. Asta, în contextul în care chiar patriarhul Daniel este vaccinat și a îndemat să fie ascultați medicii.

”Sunt furios! Sunt, de când cu pandemia, solicitat să dau o mâna de ajutor pentru apropiați sau necunoscuți care m-au contactat pe FB, oameni care îi aveau pe cei dragi spitalizați cu Covid-19. Încerc întotdeauna să ajut, iar anumite cazuri mă cutremură, chiar dacă sunt obișnuit cu moartea și suferința. Weekendul acesta a fost înmormântat in țară, mort de COVID, fratele unei prietene apropiate. Prietena este vaccinată, restul familiei, rămasă în ţară, toți nevaccinați.

La înmormântare, prietena mea a fost certată de popă pentru că s-a vaccinat! Nu știu exact cum funcționează ierarhia in BOR, dar patriarhul s-a exprimat clar: “ascultați de medici!”. Preafericitul patriarh Daniel însuși s-a vaccinat. Nu înțeleg de ce acest îndemn nu ajunge peste tot, la toți popii, in fiecare sat.

Am avut șansa de a întâlni in viața mea preoți minunați, cum este și preotul nostru de la Strasbourg, care luptă pentru o viață mai bună in comunitate și ajută permanent membrii comunității noastre. De aceea nu înțeleg de ce ierarhia BOR nu intervine in astfel de cazuri care răspândesc moartea, în loc să răspândească cuvântul Domnului, adică înțelepciunea în fața molimei…”

Medic român în Anglia: „Un om nu este sigur că iese viu dintr-un spital din România“

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a răspuns afirmativ chiar săptămâna trecută când a fost întrebat de reporteri dacă s-a vaccinat împotriva Covid. El a făcut declarația la Parlament, la finalul ședinței solemne a legislativului cu ocazia Zilei Naționale.

”Să urmeze sfatul medicilor fiecare credincios”, a spus Patriarhul Daniel când a fost întrebat de ziariști ce mesaj le transmite enoriașilor.

Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a confirmat într-un mesaj oficial că ”Părintele Patriarh a confirmat astăzi, într-o scurtă întâlnire cu presa, la ieșirea din Parlament, că s-a vaccinat. Poziția favorabilă a BOR față de vaccinarea în sine ca act medical profilactic și benevol este deja foarte bine cunoscută”.

Dr. Radu Lupescu este medic anestezist şi de Terapie Intensivă şi preşedintele Asociaţiei Medicilor din clinica Rhéna de la Strasbourg. El fost decorat de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cu Ordinul Naţional de Merit, pentru eforturile şi rezultatele remarcabile depuse în lupta anti-Covid, scrie Adevărul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]
campanie de vaccinare

Marea Britanie combate varianta Omicron printr-o nouă campanie de vaccinare

Românii din Marea Britanie cântă „Deșteaptă-te, române” îmbrăcați în port național