in

Românii din străinătate trimit tot mai puțini bani acasă

Dacă în anii de boom economic muncitorii români din străinătate reuşeau din salariul primit să mai pună ceva bani deoparte, acum, cu greu reuşesc să trimită familiilor rămase în ţară sume pentru acoperirea cheltuielilor curente. Sumele trimise în România de cei care muncesc peste hotare au atins în 2013 nivelul minim al ultimilor nouă ani, iar în prima lună din 2014 a fost de doar 259 de milioane de euro.

Transferurile curente din străinătate către România, cu excepţia celor ale administraţiei publice – majoritatea efectuate de românii care muncesc peste hotare – au fost anul trecut de numai 3,67 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. Valoarea este cu aproape8% mai mică decât cea înregistrată în 2012, de 3,9 miliarde de euro, şi aproape la jumătate comparativ cu totalul transferurilor din 2008, an în care remiterile au înregistrat un maxim-record de 6,51 miliarde de euro.



În luna ianuarie a acestui an, sumele transferate în ţară au fost de 259 de milioane de euro, nivelul minim al ultimilor doi ani şi cu 6% mai puţin decât în decembrie. De regulă, remiterile sunt mai mici în prima lună a anului pentru că mulţi români plecaţi peste hotare revin în ţară cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă şi îşi prelungesc şederea.

Efectele austerităţii

Criza economică a lovit puternic în volumul banilor trimişi de cei 2 milioane de români care muncesc în străinătate. Aceste sume depăşiseră pentru prima dată pragul de un miliard de euro în 2001, iar de atunci au înregistrat şapte ani de creştere neîntreruptă.

Acestea sunt însă sume care au intrat în ţară prin canale care pot fi monitorizate, transferuri bancare sau prin intermediul companiilor specializate, volumele reale fiind mai mari, având în vedere că cei mai mulţi sunt aduşi în ţară „cu sacoşa“.

De asemenea, nimeni nu ştie câţi bani strânşi au românii care lucrează în străinătate. Conform unui studiu mai vechi al Fundaţiei Soros România, românii care lucrează în afara ţăriiar fi strâns 100 de miliarde de euro din 2000 până în 2010.

Lunile de vară aduceau în mod tradiţional un flux mai mare de bani din străinătate pentru cămulţi români se întorceau în ţară pentru concedii. Sectorul construcţiilor rezidenţiale era unul dintre principalii beneficiari ai acestor fluxuri de bani. Mulţi români şi-au îngropat banii în pereţii de beton ai caselor cât mai spaţioase, iar acum nu se pot muta în ele. Nu mai au bani să le termine.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministrul Muncii și Pensiilor îndeamnă la discriminare: Dați posturile britanicilor, înainte de a angaja imigranți

UPDATE – VIDEO Marș anti-rasism în centrul Londrei: mii de oameni au strigat „The Romanians are welcome!””