Negociază ca la piaţă vânzarea propriilor organe. Sărăcia şi necazurile îi împing pe mulţi români să dea anunţuri în care scriu că donează fie un rinichi, fie o bucată din ficat.
În fapt, nu e vorba de nicio donaţie, pentru că oamenii cer mii de euro. Deşi unele site-uri sunt pline de astfel de mesaje, asociaţiile umanitare şi Poliţia avertizează că încheierea tranzacţiei nu este atât de uşoară, relatează gândul.info.
„Vând rinichi. 14 ani, perfect sănătoasă, non-alcoolică, nu consum droguri sau ţigări. Pret:10.000 € negociabil”.
„Vând rinichi grupa sanguină B3-Sunt un băiat în varstă de 20 de ani, locuiesc în Cluj Napoca. Nu mă droghez. Nu beau alcool. Fumez ocazional. La cererea cumpărătorului, mă deplasez şi în alte oraşe, cu condiţia de a plăti cumpărătorul plata transportului. Sunt foarte hotărât să fac treaba asta, altfel nu postam aşa ceva”.
„Vând foarte URGENT rinichi de grupa 0 pozitiv. Am mare nevoie de bani pentru a îmi rezolva toate datoriile . Nu beau alcool, fumez şi nu consum droguri . Preţul este de 8.000 de euro negociabil”.
„Vând rinichi gr 0 pozitiv, am 18 ani, nu mă droghez, beau foarte rar, fumez. Nu am avut nici o problema de sănătate până acum. Am mare nevoie de bani aşa că rog şi ofer seriozitate maximă. Eu sunt în Portugalia, dar când îmi găsesc o persoană pentru a cumpără rinichiul, vin în România. Preţul se discută. Ma puteţi suna la nr de telefon sau pe whatsapp”.
„Vând urgent rinichi, sunt disperată, prefer să mor fără un rinichi, decât să mor nevăzând copiii.”
„Am nevoie de bani şi aş vrea să îmi vand un rinichi. Nu fumez, nu beau, nu consum droguri. Stau în chirie şi am un copil. Nevasta nu munceşte, este bolnavă. Şi nu pot face faţă. Salariul meu este 1500 lei. Şi am nevoie de bani”.
Sunt doar câteva exemple de mesaje postate pe internet, în unele pagini dedicate anunţurilor diverse.
În România, cadrul legislativ care reglementează aspectul infracţional al traficului de organe şi ţesuturi sau celule de origine umane este reprezentat de Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, unde sunt prevăzute şi sancţini în ceea ce priveşte comerţul cu organe. În ceea ce priveşte mediatizarea acestor anunţuri, articolul 156 Legea 95/2006 este cel care prevede sancţiunile.
„(1) Fapta persoanei de a dona organe, ţesuturi sau celule de origine umană, în scopul obţinerii de foloase materiale, pentru sine ori pentru altul, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (3) Publicarea sau mediatizarea unor anunţuri privind donarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, donare ce ar fi efectuată în scopul obţinerii unor foloase materiale pentru sine ori pentru altul, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, se arată în articolul de lege.
În acest context, însă, Poliţia Română a explicat că o sancţiune ar putea interveni numai dacă tranzacţia are loc.
Cifrele de pe Agenţia Naţională de Transplant sunt îngrijorătoare şi nu e greu de imaginat faptul că un pacient ar face orice pentru o şansă la viaţă. Pe lista de aşteptare pentru un transplant, până la finele lunii decembrie 2017, se aflau persoane care au nevoie de rinichi (4.901), de ficat (477), de inimă (200), de plămâni (4) şi de pancreas (132). De asemenea, în timpul anului trecut, au murit 33 de pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare pentru un rinichi, 25 – dintre cei care aşteptau un ficat, 11 – dintre cei care aşteptau inimă şi şase pentru pancreas. Mai mult decât atât, în decembrie tot anul trecut, 9.900 de pacienţi figurau ca fiind dializaţi.
La polul opus se află cifrele ce reflectă operaţiile de transplant din 2017: cu organele prelevate de la donatori decedaţi, în anul 2017 s-au putut efectua 149 de operaţii de transplant de rinichi, 63 de ficat şi trei de inimă.
Lista de aşteptare este lungă şi pacienţii ar face orice pentru a procura organul de care au nevoie, însă, în răspunsul transmis de către IGPR, se precizează că, în ciuda faptului există anunţuri multe în mediul online, procedurile de transplant nu sunt atât de simplu de parcurs.
„Trebuie spus că reglementările existente şi sistemul de evaluare şi control al procedurilor de transplant care operează în România, cât şi numărul mic de centre medicale şi specialişti în domeniu, personalităţi medicale ce nu sunt pretabile unor acţiuni criminale, sunt obstacole extrem de greu de trecut de indivizi sau organizaţii interesate de comerţul sau traficul de organe”, au precizat cei de la IGPR.
De aceeaşi părere este şi Gheorghe Tache, reprezentantul Asociaţiei Transplantaţilor din România, care a precizat că nevoia îi determină pe oameni să anunţe că vor să îşi vândă organele. De aici, şi numărul mare de anunţuri, care arată naivitatea „vânzătorilor” ce consideră că procedurile sunt uşor de parcurs.
„Faptul că în mass media apar tot felul de ştiri, de solicitări, rubrica specifică unde diverşi cetăţeni vor sau intenţionează să-şi vândă un organ contra unor sume de bani aceasta este democraţia, aceasta este libertatea de exprimare a oamenilor. Probabil, că din disperare, din cauza unor nevoi financiare ei fac acest lucru. Dar este foarte greu ca cineva să poată să acceseze sau să poată beneficia de o astfel de ofertă. Sunt nişte proceduri medicale, sunt nişte reguli stricte şi, cu atât mai mult, aceste anunţuri se înscriu într-un fel şi în cadrul legislativ care prevede sancţiuni foarte clare pentru cei care fac astfel de activităţi. Aici, organele abilitate pot întreprinde acţiunile necesare şi să acţioneze în consecinţă”, a declarat Gheorghe Tache, pentru Mediafax.
Chiar şi în aceste condiţii, Gheorghe Tache nu a auzit ca vreun pacient din cadrul instituţiei sale să fi apelat la astfel de metode, în primul rând din motive financiare.
„Eu, la nivel de asociaţie, unde am aproape 1.900 de membri, nu am auzit pe nimeni că ar fi beneficiat de aşa ceva, în primul rând, pentru că le-ar fi foarte greu să dea suma respectivă. Mulţi n-ar avea banii pe care îi solicită cei care doresc să facă un astfel de gest. În al doilea rând, ar fi foarte greu să fii compatibil cu acea persoană. Sunt nişte proceduri medicale ce trebuie respectate. Ele, dacă sunt încălcate, nu numai că se pierde organul prelvat, dar îşi pune viaţa în pericol primitorul. Mai mult decât atât, sunt nişte comisii în care trebuie să treci până când ajungi la transplant, în care să se vadă nu numai drepturile pacientului, dar să se asigure că această donare nu are niciun interes material financiar sau de altă natură”, a explicat Gheorghe Tache.
„Să nu înţeleagă cei care s-au înscris la mica publicitate că pot şi să facă acest lucru. NU SE POATE, ei nu înţeleg. Probabil din disperare, recurg la acest lucru. Situaţia te aduce în starea asta. Chiar şi cei de pe lista de aşteptare ar fi în stare de orice, să-şi vândă casa, toate bunurile, numai să se salveze, pentru că este disperarea, dorinţa omului de a trăi. Când eşti într-o fază terminală, eşti în stare să faci orice. Este o presiune internă, o stare de nedescris a pacientului aflat într-o astfel de împrejurare. Dar totul trebuie făcut în cadrul legal,” a punctat Tache.
Deşi vânzarea unui organ ar presupune o procedură extrem de dificilă, reprezentantul Asociaţiei Transplantaţilor a auzit zvonuri potrivit cărora astfel de tranzacţii ilegale s-ar fi încheiat.
„Despre asta am auzit, de la un medic din interiorul activităţii de transplant, că astfel de persoane ar fi fost contactate de cetăţeni străini, ca urmare anunţurilor de la mica publicitate din anumite publicaţii şi ar fi primit banii şi s-ar fi efectuat operaţia de transplant în exteriorul ţării, din ţara de unde provenea primitorul. Asta nu ştim noi, ştiu doar din ce am auzit.”
