in

Brexit. Tot mai mulți proprietari de locuințe din Marea Britanie refuză să închirieze românilor

Noile reglementări așteptate în domeniul închirierii de locuințe a creat o atmosferă ostilă în sectorul privat din Regatul Unit, scrie Property Wire. Astfel, din ce în ce mai mulți proprietari de locuințe refuză să închirieze cetățenilor din Uniunea Europeană, inclusiv românilor.

Potrivit publicației amintite, 44% dintre proprietarii din sectorul privat nu mai vor să închirieze persoanelor fără pașaport britanic, în creștere cu 42% față de anul precedent, conform unei cercetări întreprinse de Asociația Proprietarilor Rezidențiali (RLA).

De asemenea, proprietarii au devenit mai reticenți în a închiria cetățenilor Uniunii Europene, din cauza Brexit. Astfel, aproximativ 20% dintre proprietari nu mai doresc să închirieze cetățenilor UE sau SEE, în creștere cu 17% față de 2017.

Studiul mai arată că 53% dintre proprietari nu vor să mai închirieze celor care vor rămâne pe timp limitat în Regatul Unit, de la 49% în 2017.

Sistemul de închiriere, introdus în 2016, nu este deloc popular, din cauză că impune proprietarilor ăs efectueze controale de imigrație pentru a se asigura că nu închiriază o proprietate unei persoane care nu are dreptul să locuiască în Marea Britanie.

Asta înseamnă că proprietarii sunt responsabili de verificarea statutului de imigrant al chiriașilor respectivi, putând chiar fi urmăriți penal dacă au avut „motive rezonabile să creadă” că au închiriat unei persoane care nu are dreptul să locuiască în Regatul Unit.

RLA consideră că politicile guvernului discriminează cetățenii străini, în special pe care nu pot dovedi cu ușurință că au dreptul de a rămâne în Marea Britanie.

Comitetul solicită, de asemenea, ca guvernul să furnizeze urgent îndrumări și informații clare proprietarilor cu privire la dreptul cetățenilor UE de a închiria proprietăți, în special în cazul unui Brexit fără acord.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Brexitul lovește industria britanică. Cel mai mare producător de mașini anunță mii de disponibilizări

Fiscul somează românii din străinătate să-și declare veniturile. Ce amenzi riscați dacă nu declarați