in

Bruxelles atenţionează UK: toţi imigranţii europeni au dreptul să ceară beneficii



Toţi imigranţii europeni au dreptul să ceară beneficii fără să fie nevoiţi să demonstreze că s-au stabilit şi au plătit taxe în prealabil în Marea Britanie, a anunţat Uniunea Europeană.

Răspunsul vine ca urmare a declaratiilor lui Iain Duncan Smith cum că un asemenea sistem ar însemna că imigranţii pot cere beneficii din prima zi în care au călcat pe pământ britanic.

Duncan Smith a declarat luna trecută că scoaterea „testării de rezidenţă” i-ar costa pe contribuabili £155 milioane pe an. Această testare se asigură că imigranţii au trăit şi au plătit taxe în ţară înainte de a cere ajutor social.

Departamentul de muncă şi pensii a discutat timp de câteva luni problema împreună cu Uniunea Europeană în vederea găsirii unei soluţii, însă neajungand la un consens, Bruxelles promite că va da în judecată Marea Britanie până la sfârşitul anului, dacă acest test de rezidentă nu este anulat.

Bruxelles consideră că aceste reguli stabilite de UK au efecte dincolo de blocarea solicitărilor injuste şi că împiedică imigranţii care au lucrat legitim în ţară şi au nevoie de ajutor social să îl acceseze atunci când au nevoie. EU susţine că singura situaţie acceptabilă ar fi aceea că Marea Britanie să aplice aceleaşi criterii că şi celelalte 26 de state membre.

Chris Grayling, fostul ministru al ocupării forţei de muncă, a solicitat o întâlnire a miniştrilor europeni pentru a forma o coaliţie împotriva solicitărilor Uniunii Europene, în iulie anul curent, însă intenţiile sale nu s-au concretizat, acesta primind prea puţină susţinere din partea altor state. Cu toate acestea, Marea Britanie este hotărâtă să menţină testarea de rezidenţa.

Lună trecută, Duncan Smith a declarat că nu va da înapoi: „Comisia Europeană vrea să eliminăm testul de rezidentă. Ca rezultat, vom fi nevoiţi să plătim beneficii imigranţilor europeni din momentul în care intră în ţară, fără să demonstreze că lucrează şi că au rezidenţă aici. Cred că acest lucru este fundamental greşit şi guvernul crede la fel. Testul de rezidenţă este vital în vederea protejării sistemului nostru de beneficii şi pentru a evita «turismul pentru beneficii»“.

“De asemenea, nu cred că UE are prea multe drepturi de a decide în ceea ce priveşte această problemă şi lucrăm cu alte ţări care au aceeaşi părere”,a continuat acesta.

László Andor, comisarul european pentru afaceri sociale susţine că Marea Britanie este singura ţară membră UE care le solicită imigranţilor să dovedească că sunt rezidenţi legali şi că au plătit taxe.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Soluţia „plăteşti după ce mori” pentru pensionarii care au nevoi de îngrijire la domiciliu

România, printre marii importatori de mâncare. Agricultura, sectorul de care nu îi pasă nimănui