in ,

Marea Britanie ar putea fi cea mai afectată națiune din Europa. Experții americani spun că se așteaptă la peste 66.000 de morți

Marea Britanie ar putea fi cea mai afectată națiune din Europa, cu 66.000 de morți în primul val al focarului de coronavirus, o cifră de trei ori mai mare decât se estimează în Italia.

Modelarea cercetătorilor de la Universitatea Washington arată că 151.680 de persoane vor muri din cauza COVID-19 pe continent, scrie Daily Mail.

Potrivit specialiștilor, Marea Britanie ar putea astfel înregistra 66.300 de morți, până în iulie, aproape jumătate din totalul deceselor din Europa și de trei ori mai mult decât Italia (20.000 de morți).

Spania ar putea înregistra 19.000 de fatalități, iar Franța 15.000, potrivit modulării experților americani.

Speranțe spulberate. Creștere record a deceselor în Marea Britanie, 854 morți în ultimele 24 de ore, dublu față de ieri

Cu toate acestea, consilierii științifici ai guvernului britanic au spus că aproximativ 20.000 de oameni din Regatul Unit vor muri în timpul pandemiei.

Cercetătorii de la Universitatea Washington au modelat cifrele deceselor preconizate de la o țară la alta folosind date locale și internaționale cu privire la numerele de cazuri, precum și defalcarea mortalității în funcție de vârstă din Italia, China și SUA.

Ei au spus că un aspect cheie a fost numărul de paturi de spital și capacitatea urgențelor din fiecare țară.

Modelul preconizează că 102.794 de pacienți cu coronavirus vor avea nevoie de paturi de spital în vârful focarului din Marea Britanie, comparativ cu 17.765 de paturi disponibile în prezent.

Se estimează că 24.544 dintre acești pacienți vor trebui mutați la terapie intensivă, unde există doar 744 de paturi gratuite în prezent.

Previziunile nu includ însă cele aproape 10.000 de paturi disponibile acum la spitalele temporare NHS Nightingale din Londra, Birmingham, Manchester, Harrogate și Bristol.

Modelul nu are în vedere și spitalele construite în Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord – care conțin mai multe sute de paturi UCI.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Nottingham, a plecat ”după pâine” la 400 de km distanță de casă, bărbat prins și amendat de poliție

A doua zi de terapie intensivă pentru Boris Johnson. “El a continuat să lucreze pentru voi… Acum rugaţi-vă pentru el”